Liderul administraţiei separatiste de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, a acuzat din nou Ucraina de impunerea unor restricţii comerciale regiunii transnistrene, ceea ce, spune el, se reflectă asupra situaţiei economice a populaţiei din stânga Nistrului, inclusiv a celor 80.000 de cetăţeni ucraineni care trăiesc în Transnistria, după cum relatează postul de radio Europa Liberă.
Şevciuk a afirmat că acţiunile Kievului au provocat pierderi considerabile bugetului regiunii, drept urmare administraţia de la Tiraspol se află în imposibilitatea de a plăti integral pensiile şi salariile locuitorilor regiunii.
Tiraspolul şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu decizia Ucrainei de a elimina, începând din 18 mai, punctele de control Cuciurgan şi Platonovo (de pe segmentul transnistrean al graniţei) de pe lista punctelor prin care se pot trece mărfuri accizabile - tutun şi alcool.
Într-o şedinţă desfăşurată vineri, reprezentanţii comitetului vamal din Tiraspol au indicat că, în primul trimestru, volumul comerţului regiunii transnistrene a scăzut cu 23 % - mai mult de 133 de milioane de dolari faţă de perioada similara a anului trecut. Această scădere a dus la reducerea încasărilor bugetare din taxe vamale cu 49 %. Veniturile rezultate în urma taxelor vamale au fost de numai 121 de milioane de ruble - puţin peste 10 milioane de dolari.
În acest sens, responsabilii din sectorul economic i-au solicitat lui Şevciuk să ridice aşa-numitele "acţiuni unilaterale' ale Ucrainei la discuţiile informale ce urmează să aibă loc la 21 aprilie la Viena în formatul "5+2" (Republica Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina şi OSCE plus UE şi SUA, ca observatori) privind reglementarea conflictului transnistrean.
Tiraspolul acuza Republica Moldova şi Ucraina de instituirea încă din 2006 a unei blocade economice împotriva regiunii. Chişinăul şi Kievul resping acuzaţiile şi spun că agenţii economici transnistreni trebuie să respecte regulile de comerţ internaţionale.
Aşa-numitul ministru de externe al Transnistriei, Nina Ştanski, a abordat joi problema deteriorării situaţiei economice din regiune cu şeful misiunii Uniunii Europene la Chişinău, Pirkka Tapiola, şi şeful EUBAM (Misiunea europeană de asistenţă la frontiera moldo-ucraineană), Francesco Bastagli, care s-au deplasat la Tiraspol.
"Astăzi Transnistria este pe punctul de a pierde cele mai mari pieţe ale sale - Ucraina şi Uniunea Europeană; tranzitul de mărfuri transnistrene prin Ucraina s-a redus deja la jumătate, iar comerţul bilateral cu această ţară a scăzut cu 54% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut", a afirmat Ştanski, potrivit Ria Novosti.
Ea a criticat măsurile "de presiune economică asupra Transnistriei" şi a declarat că Tiraspolul se aşteaptă la un rol mai constructiv din partea UE şi la o abordare mai responsabilă din partea EUBAM.
Într-un interviu recent pentru "Novosti Pridnestrovia", Nina Ştanski declarase că Ucraina se îndepărtează din ce în ce mai mult de statutul său de "ţară garant" în cadrul procesului de soluţionare a diferendului transnistrean.