Trenul de persoane compus din două vagoane care a deraiat, în această dimineaţă, între localităţile Calacea şi Satchinez din judeţul Timiş, după ce a lovit un tir a fost repus pe şine şi garat în staţia Lovrin, după o intervenţie care a durat aproximativ cinci ore.
Şase persoane au fost rănite, după ce un tren personal care circula pe ruta Lovrin-Timişoara, a lovit în plin un autotren la un pasaj de trecere de nivel cu calea ferată, situat între localităţile Satchinez şi Hodoni.
Patru dintre răniţi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Timişoara, iar doi dintre ei, care nu necesitau internarea, au primit primul ajutor medical la locul accidentului unde au sosit 8 ambulanţe. Cel mai grav rănit este şoferul TIR-ului care va fi supus unei intervenţii chirurgicale. În urma impactului, unul din cele două vagoane ale auto-motorului, care transporta peste 20 de navetişti, a deraiat şi a fost distrus în proporţie de 80%.
Şoferul tirului nu s-a asigurat Unul din mecanicii trenului, care circula cu o viteză de aproximativ 60 km/oră, spune că a observat de la distanţă autotrenul care oprise iniţial la trecerea de nivel cu calea ferată, pentru ca ulterior să forţeze trecerea la nivel cu calea ferată care nu este prevăzută cu semnale acustice şi vizuale.
„Din primele cercetări, vinovat de producerea accidentului este şoferul TIR-ului înmatriculat în judeţul Vîlcea, care nu s-a asigurat la trecerea de nivel cu calea ferată”, a declarat Sergiu Rus, purtătorul de cuvînt al poliţiei timişene.
Localnicii spun că de-a lungul timpului aici s-au produs mai multe accidente în care trenul de navetişti a surprins pe calea ferată maşini sau căruţe.
Circulaţia trenurilor în zonă a fost oprită mai multe ore pentru ca echipele de intervenţie să repună pe şine vagonul deraiat. Poliţiştii de la Transporturi Feroviare şi o echipă de anchetă de la Regionala CFR Timişoara s-au deplasat la faţa locului, urmînd să stabilească circumstanţele în care s-a produs accidentul.
ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 15:25