Tinerii români renunță la facultate și se apucă de videochat. Banii sunt pe primul loc
- Emma Cristescu
- 2 ianuarie 2023, 23:19
Cifrele recensământului arată că din ce în ce mai mulți tineri renunță la facultate și aleg să facă videochat. Ei nu sunt interesați de studiile superioare, ci de a ajunge bogați cât mai repede.
Din ce în ce mai mulți tineri români preferă să găsească modalități prin care să facă bani ușor sau să se apuce de videochat. Ei nu sunt preocupați de facultate, ci de bani, potrivit cifrelor recensământului.
În ultimii zece ani, a crescut cu doar trei procente numărul românilor cu studii superioare şi doar 16% dintre români au studii superioare. Recensământul din 2022 arată că numărul tinerilor care vor să meargă la facultate este extrem de mic. În ultimii zece ani, numărul celor care au absolvit o facultate a crescut cu doar 3%, ceea ce înseamnă că la nivel naţional, doar 16% dintre români au studii superioare.
Dintre cei trei milioane de români absolvenţi de facultate, 1,6 milioane sunt femei, iar 1,3 milioane sunt bărbaţi. Cu toate astea, cei mai mulţi români, peste 43%, au studii medii, adică liceul, şcoala postliceală sau şcoala profesională. 40% au doar patru sau opt clase sau nu au absolvit nici măcar o şcoală, potrivit A3.
Model de videochat, în topul noilor joburi cu program flexibil
Majoritatea tinerilor caută un job cu program flexibil, iar videochatul este una dintre cele mai căutate meserii. Ei sunt atrași de sumele uriașe de bani, dar și de alte beneficii.
„Am ales să fac asta pentru că viață mea are nevoie de mai mult timp decât cel disponibil după ora 19, când îmi terminăm programul obișnuit la job-ul pe care îl aveam înainte – eram operator call-center. Am cântărit opțiunile și am realizat că pot lucra dimineața 4 ore, apoi pot merge la sala, pentru a avea grijă de corpul și sănătatea mea, apoi pot lucra încă 4 ore după amiază și apoi am toată seara liberă pentru distracție, shopping, întâlniri cu prietenii. A fost revelator, pentru că am realizat că nu mai am limite din afară, impuse timpului și programului meu”, spune Megan Kroft, glamour model la Studio20 – primul business de videochat românesc francizat la nivel internaţional.
„Am remarcat că tinerii/tinerele care vin și lucrează la noi sunt tot mai degajați, stăpâni pe ei, înfruntă preconcepțiile cu o foarte mare încredere ei. În fond, asta înseamnă adaptabilitate. Sunt joburi noi, așa cum sunt cele din industria de influencer marketing, de exemplu, care nu existau acum 5 ani. La fel sunt și cele din industria de online entertainment, căci asta este, cu adevărat, ce oferim noi. Cei care vin la noi sunt extrem de bine ancorați în realitate și aleg o reconversie către job-uri specifice anului în care trăiesc, cântărind cu atenție ce of eră ei (timp, disponibilitate, implicare) vs. reward (timp și bani). Și observăm că succesul din tinerețe, pentru a nu fi nevoit să muncești până la 65 de ani, este numitorul comun și a devenit un asset la care nimeni nu mai rămâne indiferent azi”, a precizat Horia Roman, senior trainer și team leader la Studio20 Arad.