Timoșenko ar putea fi grațiată

Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici a lăsat să se înţeleagă vineri că el ar putea să o graţieze pe opozanta Iulia Timoşenko, condamnată la şapte ani de închisoare, dacă ea ar cere acest lucru, într-un interviu acordat unor posturi naţionale de televiziune, informează Agerpres.

Odată ce procedura de casare este terminată, “am putea avea un act de graţiere”, a declarat şeful statului în acest interviu difuzat vineri seară. “Această procedură începe cu o cerere a persoanei condamnate adresată preşedintelui şi există o comisie pe lângă preşedinte ce examinează aceste aspecte... Noi trebuie, în conformitate cu Constituţia, să examinăm această chestiune şi să luăm o decizie”, a adăugat el.

Apropiații doamnei Timoşenko nu a avut, deocamdată, nicio reacție la această declaraţie. În trecut, opozanta a exclus orice cerere de graţiere, afirmând că este nevinovată şi denunţând condamnarea sa ca o vendetă personală a adversarului ei Viktor Ianukovici. Încarcerată din august, dna Timoşenko a fost condamnată în octombrie la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere în perioada când era şef al guvernului. Recursul ei la această hotărâre a fost respins în decembrie. În ianuarie, avocaţii ei au făcut apel împotriva condamnării.

Această afacere a provocat o gravă criză între Kiev şi Uniunea Europeană care consideră că acţiunea împotriva opozantei este de natură politică.