Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, a afirmat, vineri, fiind în turneu electoral, deoarece candidează la funcţia de preşedinte al CE, că familia socialiştilor europeni nu va accepta ca în România să fie diminuată lupta anticorupţie.
De asemenea, Timmermans a mai spus că din cauza corupţiei care este în creştere, statul de drept din România este în pericol. Acest lucru este inacceptabil iar Comisia va spune ”nu” și va lupta împotriva acestui flagel, potrivit libertatea.ro
Întrebat fiind de ce UE a fost dură cu Polonia și Ungaria, dar mai puțin cu România, care e guvernată în prezent de social-democrați, Timmermans a răspuns: „Problema în România e lupta împotriva corupției. Politicienii încearcă să scape de presiunea pe care o resimt în această luptă anticorupție, iar acest lucru este inacceptabil și Comisia va spune „nu”, la fel în familia noastră politică vom spune „nu” față de acest lucru. E un lucru cert că, dacă statul de drept e în pericol, daca nu există echilibru instituțional (separației puterilor în stat), corupția va crește”, a răspuns Timmermans.