Cristian Amza, administratorul Colterm, aflată în insolvență, a transmis că, dată fiind situația nefavorabilă a companiei sale, va cere Primăriei Timișoara să crească cu 17% prețul la gigacalorie, altfel societatea de termoficare nu va putea rezista presiunii din piață.
Administratorul societății de termoficare Colterm Cristian Amza, aflată acum în insolvență, a anunțat că va face o solicitare adresată autorităților locale din Timișoara pentru majorarea cu 17% a prețului la gigacalorie.
Costuri mai mari cu 17% la gicalorie propuse de compania Colterm din Timișioara
„Vom înainta, probabil săptămâna viitoare, o adresă către Primăria Timişoara, pentru actualizarea preţului, care va fi undeva la 17%. Este decizia Municipiului Timişoara dacă această majorare va fi aplicată de la 1 noiembrie sau 1 decembrie, respectiv dacă va suporta municipiul Timişoara această creştere sau o va împărţi într-o formă sau alta cu abonaţii Colterm.
Costurile au crescut extraordinar de mult, iar o tărăgănare a adoptării acestui nou preţ va face ca societatea să aibă şi mai mari probleme decât are acum", a argumentat administratorul Colterm.
Măsura vine în contextul în care cetățenii români sunt obligați să achite facturi la energie tot mai mari, după reguli neclare și în continuă schimbare, la care se mai adaugă și dispozițiile aproape aberante ale Comisiei Europene referitoare la economisirea de energie.
Furnizorii de energie electrică încep să renunțe la contracte
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani a fost anunțată de E.ON Energie România SA că, de la finele lunii octombrie, nu va mai fi prelungit contractul de furnizare a energiei electrice. Instituția a fost refuzată și de alți furnizori și va fi nevoită să plătească un preț mult mai mare pentru curentul electric.
Furnizorii de energie electrică au început să anunțe instituțiile că nu vor mai prelungi contractele. O astfel de notificare a fost trimisă Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani.
Instituția a fost anunțată, sec, de E.ON Energie România SA că, la finele acestei luni, expiră contractul și că acesta nu va mai fi prelungit. Decizia a fost semnată pe 24 septembrie, dar hârtia a ajuns la instituție abia în 4 octombrie.
Justificările furnizorului
Reprezentanții E.ON Energie România SA susțin că adresa pe care au trimis-o reprezintă o dovadă de respect. „Măsurile adoptate în acest an de către instituțiile abilitate, cu scopul de a rezolva unele probleme energetice, au generat un context care prezintă provocări semnificative pentru industria energetică. Lipsa ofertelor din partea producătorilor de energie electrică pentru perioada următoare duce la un deficit important al surselor de aprovizionare pentru furnizorii de energie.
Efectul de presiune este cu atât mai mare în contextul noilor mecanisme privind activitatea de FUI. Toate aceste elemente coroborate ne pun în momentul de față în imposibilitatea de a încheia noi contracte de furnizare. Considerăm că transparentizarea acestei situații este o dovadă de respect față de clienții noștri și o recunoaștere a limitărilor cu care ne confruntăm, neputând garanta asigurarea surselor de energie necesare”, se arată în informarea trimisă de E.ON Energie România SA.
Activitatea a fost blocată
În aceste condiții, în mai puțin de o lună, AJOFM Botoșani ar trebui să găsească un alt furnizor, lucru considerat aproape imposibil de șefa instituției: „I-am luat la rând. Unii vor garanții, alții nu sunt interesați. În orice caz, nu vom reuși să avem un contract încheiat la un preț normal până pe 31 octombrie. Și vom fi repartizați la un FUI. O sa plătim pe una-două luni cât am plătit în 12 luni pe un contract normal“, a declarat Anca Apăvăloaie, director executiv AJOFM Botoșani.
FUI înseamnă Furnizor de Ultimă Instanță. Aceste companii sunt obligate să furnizeze energie unei entități rămase fără contract, așa cum este cazul AJOFM. Doar că prețurile sunt mult mai mari.
De atlfe, AJOFM a plătit în ultimul an 40.000 de lei pentru energia electrică. Sistarea alimentării ar bloca complet întreaga activitate a instituției, scria publicația Botoșăneanul la începutul lunii octombrie.