Timiș. Doi italieni preluați de SMURD după ce au intrat cu mașina într-un tren
- Georgeta Petrovici
- 13 ianuarie 2020, 21:36
Doi italieni au fost preluaţi în stare de şoc şi transportaţi de ambulanţe SMURD la spital, după ce mașina în care se aflau a fost surprins, luni seara, de trenul interregio Timişoara-Iaşi. Accidentul a avut loc la o trecere la nivel, în zona gării timişene Boldur.
Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, a declarat că la faţa locului s-au deplasat o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD şi nouă subofiţeri.
”Din autoturism au fost extrase două persoane, bărbaţi italieni în vârstă de 30 - 40 de ani, în stare de şoc, care au fost preluaţi de SMURD şi SAJ”, a afirmat Elena Megherea. Momentan circulația feroviară este blocată datorită faptului că trenul nu poate să-și continue mersul, locomotiva suferind o serie de avarii. A fost solicitat ajutor din gara Timișoara Nord cu plecare prin Topolovăt. În tren sunt aproximativ 100 de persoane.