Dictatorul libian vrea să împiedice o schimbare de regim la Tripoli prin instaurarea unei stări generale de haos în ţară, după scenariul somalez.
Muammar Gaddafi vrea să transforme Libia într-o altă Somalie a Africii, în speranţa că o stare de haos generalizată va împiedica schimbarea de putere la Tripoli, a dezvăluit un apropiat al dictatorului pentru revista americană "Time". Mesajul lui Muammar Gaddafi pentru triburile rebele este unul simplu: "Ori eu, ori haosul". Iar când haosul nu există, el poate fi provocat.
Oficialul libian citat de publicaţia americană a explicat scenariul întrevăzut de Gaddafi prin starea de disperare acută în care a ajuns acesta, după ce tot mai multe unităţi militare trec de partea manifestanţilor. În prezent, doar 5.000 din totalul de 45.000 de militari îi mai sunt loiali dictatorului, potrivit sursei. Grosul fidelilor este format de Brigada 32, unitatea de elită condusă de Khamis, unul dintre fiii lui Gaddafi.
Înşuşi dictatorul este din ce în ce mai conştient că nu mai poate redobândi controlul ţării cu forţe armate atât de reduse. "Am însă bani şi arme să lupt pentru mult timp", a avertizat el, într-o discuţie cu consilierii săi.
Islamişti, liberi pe străzi
Pentru a induce starea de haos, Gaddafi a dispus eliberarea militanţilor islamişti din închisori, cu gândul că aceştia se vor deda la nelegiuiri şi vor stârni panică în rândul populaţiei. Liderul de la Tripoli a mai ordonat distrugerea mai multor conducte care transportă petrol către porturile de la Marea Mediterană, ca mesaj de avertisment lansat triburilor care i-au retras sprijinul.