„Tigru”, primul lungmetraj al românului Andrei Tănase reia legătura cu un naturalism de modă veche care constă în lucrul cu animale adevărate.
„Tigru”, un film fără efecte speciale
Este un mic film simplu, eficient și, în cele din urmă, emoționant, care aterizează pe ecrane în plină vară și, totuși, merită din plin vizionarea.
Tigru, primul lungmetraj al romanului Andrei Tănase, născut în 1982, adaugă un capitol modest la istoria lungă a relațiilor dintre oameni și animale de pe ecran. Mergând împotriva tendinței actuale, care este de a folosi efecte speciale digitale pentru a le reprezenta pe acestea din urmă, filmul reia legătura cu un naturalism de modă veche, care constă în lucrul cu animale reale, găsirea unui loc pentru acestea în platou, stabilirea interacțiunii lor cu actorii.
Procedând astfel, ridică vechi întrebări despre realismul cinematografic, care a găsit de mult în prezența animalului un fel de culme, precum și o mișcare dincolo de fabulă și imaginație.
Mafioții din Târgu Mureș
Vera (Cătălina Moga), medic veterinar asociat la grădina zoologică din Târgu Mureș, un oraș medieval din inima Transilvaniei, „răpește” o femelă de tigru din vila unui mafiot care o crește ca pe un trofeu domestic. În timp ce trece pe la birou, îl surprinde pe soțul ei Toma (Paul Ipate) făcând sex pe masa de operație.
Această infidelitate o readuce la blocajul din relația lor: recenta pierdere a unui nou-născut, care a murit cu 4 zile înainte de a primi botezul ortodox, ceea ce aduce o excomunicare - înmormântarea în afara cimitirului municipal.
După ce pleacă să-și petreacă noaptea la grădina zoologică, tulburată, într-o criză de furie reprimată, uită din greșeală să închidă cușca tigroaicei. A doua zi, un cadavru de cerb găsit pe terenul parcului nu lasă nicio urmă de îndoială: fiara a scăpat. Vera conduce o mică vânătoare improvizată pentru a o găsi.
Cele două povești din „Tigru”
„Tigru” reunește două povești care stau spate în spate. Pe de o parte, vânătoarea fiarei scăpate – care conține propriul ei suspans – de către mica patrulă pestriță care se organizează imediat (polițiști, pompieri, vânători, indivizi, cărora li se alătură curând mafioții). Pe de alta, aventura cuplului care se trezește pus la încercare, nevoit să își facă bilanțul.
Andrei Tănase are inteligența să nu facă din una metafora stângace, nici traducerea simbolică, a celeilalte. Pur și simplu se întâmplă ca aceste două presupuneri, intime și exterioare, amoroase și animalice, să se găsească pe aceeași linie temporală și va fi nevoie de tot atât de mult timp pentru a rezolva una, cât și pentru a clarifica cealaltă.
Acolo unde filmul se dovedește interesant este prin trimiterile subtile, niciodată exagerate, pe care le stabilește de la o linie narativă la alta.
O regie discretă
Rezistentă la orice risipă stilistică, filmul Tigru alege să nu iasă în evidență prin regie. Aceasta rămâne discretă, uneori la limita absenței, de cele mai multe ori remarcabil de fluidă, nedevenind niciodată greoaie atunci când vine vorba de a lega evenimentele de rezonanța lor intimă.
Urmărirea continuă a Verei de către cameră nu împiedică variațiile inteligente care aduc la viață, pe lângă realitatea decorului oraș - rural, o întreagă galerie de personaje secundare.
În loc să ne arate ceafa personajelor (un tic al cinematografiei naturaliste internaționale), camerei de filmat îi place să-i surprindă direct pe participanți, să le urmărească dezbaterile, certurile, argumentările.
„Tigru” și nașterea tremurătoare a unui afect
Confruntarea dintre om și animal se realizează în cel mai simplu mod: prin cadre inverse care le împletesc privirile, stabilind un dialog la distanță. Iar comparațiile apar de la sine: Vera însăși se identifică cu o fiară când începe să adulmece suprafața încă caldă de lucru pe care tocmai a avut loc adulterul.
Vânătoarea se extinde mai întâi prin pădure, apoi în curând pe străzile și grădinile orașului în stare de alertă. Frumusețea elementară a Tigresei este să fi făcut din această traiectorie fizică un itinerar moral, o modalitate prin care eroina se deplasează de la o stare la alta – poate pentru a atinge un moment de grație sau o formă de eliberare. Nu suntem atât de departe de Roberto Rossellini din Stromboli (1950). În absența tigrului de negăsit apare nașterea tremurătoare a unui afect.
Filmul este o coproducție româno-francezo-elenă, regizor Andrei Tănase. Cu Cătălina Moga, Paul Ipate, Alex Velea, Nicolae Cristache.
(Autor: Mathieu Macheret, Le Monde; Traducerea: Ruxandra Lambru, RADOR RADIO ROMANIA)