TIFF aşteaptă 50.000 de spectatori

TIFF aşteaptă 50.000 de spectatori

Cinematografele tradiţionale ale festivalului - Republica, Arta, Victoria şi Echinox, dar şi altele noi - Cinema City, din cadrul Iu-lius Mall, Taverna, Humanitas, Sala Auditorium, din cadrul Universităţii „Babeş- Bolyai”, şi chiar tronsonul construit al Autostrăzii Transilvania - aşteaptă cinefilii, pe parcursul celor zece zile ale festivalului de film.

Numărul spectatorilor, aproximat iniţial la 50.000, este pus însă sub semnul recesiunii de preşedintele şi fondatorul TIFF, Tudor Giurgiu. „Îmi e greu să fac o estimare, să vedem care sunt efectele crizei asupra numărului de bilete şi abonamente vândute”, a declarat Tudor Giurgiu înaintea deschiderii oficiale. Filmele premiate la Cannes, în prim-plan

Până la marea deschidere, programată pentru ora 19.00, organizatorii puneau la punct ultimele detalii tehnice, iar în foierul Cinematografului Republica, gazda tradiţională a evenimentului, se instalau ultimele bannere publicitare ale sponsorilor, cu doar câteva ore înainte de intrarea invitaţilor pe covorul roşu. Filmul care a fost programat să deschidă TIFF 2009 este „Amintiri din Epoca de Aur”, produs şi scris de Cristian Mungiu şi regizat de Ioana Uricaru, Hanno Hofer, Răzvan Mărculescu, Constantin Popescu şi Cristian Mungiu.

Prezentat în secţiunea „Un Certain Regard” la Cannes 2009, filmul a fost foarte bine primit de critica internaţională. Toate cele şase povestiri, care însumează 155 de minute, urmau să fie difuzate, în premieră absolută, în prezenţa echipei filmului. Programul de azi include, de la ora 11.00, la Cinema Victoria, filmul eveniment „Il Divo”, câştigător al Marelui Premiu al Juriului la Cannes 2008, regizat de Paolo Sorrentino.

De la ora 17.00, la TIFF Meeting Point, în curtea interioară a Muzeului de Artă, este anunţată dezbaterea „Cinema şi Politică”. De la ora 20.00 este programată o proiecţie specială, pe Autostrada Transilvania, în regim Drive-In, a filmului „JCVD”, cu Jean-Claude Van Damme.

Ne puteți urmări și pe Google News