Începând cu acest an, donatorii de sânge vor primi tichete de masă care au o valoare de patru ori mai mare față de anii trecuți. Ministerul Sănătății a luat această decizie pentru a încuraja oamenii să doneze, iar măsura pare să aibă rezultate. Centrele de transfuzii din țară au fost pline.
Până acum, valoarea unui tichet era de aproape 10 lei. Începând cu 1 ianuarie 2024, valoarea acestor tichete de masă a crescut la 40 de lei.
Românii care donează sânge primesc șapte tichete de masă
Donatorii vor primi 280 de lei în tichete de masă pentru o sesiune de donare, faţă de 68 de lei, cât primeau în trecut. În plus, donatorii beneficiază de o zi liberă de la serviciu și 50% reducere la transportul în comun.
Pentru a deveni donator de sânge trebuie să fie îndeplinite o serie de condiții. Printre acestea se numără o vârstă cuprinsă între 18 şi 60 de ani, pulsul regulat și tensiunea arterială stabilă. De asemenea, donatorii nu trebuie să fie sub tratament.
Se poate dona sânge de maximum patru ori pe an, la un interval de trei luni. Noile tichete mărite încearcă să rezolve problema lipsei de sânge din spitale.
Zeci de oameni au mers să doneze sânge la Galați
Centrele de transfuzii au avut o mulțime de donatori în acest început de an. La Galaţi, zeci de oameni au venit sa doneze sânge după ce s-a deschis Centrul Regional de Transfuzie Sanguina.
Numărul celor care s-au prezentat să doneze sânge s-a dublat faţă de anul trecut.
În prima zi lucrătoare după sărbătorile de iarnă au fost 71 de donatori la un centru din Galaţi. Nici astăzi numărul acestora nu a scăzut. Încă de la primele ore ale dimineții, peste 70 de persoane au venit să doneze sânge, după măsura luată de Ministerul Sănătății prin care a fost mărită valoarea la tichete de masă.
Tichete de masă mărite pentru donatorii de sânge din cauza crizei din spitale
Printre motivele pentru care oamenii aleg să doneze sânge se numără și creșterea valorii la tichete. Pe lângă această măsură, mulți donatori au beneficiat la rândul lor de ajutorul altor oameni, iar acum au dorit să întoarcă gestul.
Condiții pentru a putea dona sânge și beneficia de noile tichete de masă majorate
- să ai vârsta cuprinsă între 18-60 ani;
- să fii cetățean român sau rezident în România;
- să ai greutatea >/= 50 kg;
- să ai tensiunea arterială între 10 ți 18 mmHg;
- să nu fi suferit intervenții chirurgicale în ultimele 6 luni;
- să nu fii în evidență cu diverse afecțiuni în tratament (diabet, boli cardio-vasculare, hematologice, renale, infecțioase sau parazitare, reumatologice, neurologice, alergii etc.);
- să nu ai predispoziție la sângerare prelungită în caz de leziuni;
- femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie, de alăptare sau în perioada menstruală.