Proiectul de lege, adoptat cu 215 voturi "pentru", 7 "împotrivă" şi 100 abţineri, prevede că pentru salariat tichetele de vacanţă sunt scutite de plata impozitului pe venit şi a asigurărilor sociale aferente, iar sumele corespunzătoare voucherelor vor fi deductibile pentru angajator la calculul impozitului pe profit, în limita a 6 salarii minime pe economie, garantate, pentru fiecare angajat, pe an calendaristic.

Tichetele de vacanţă pot fi acordate de angajator, acesta nefiind obligat, ci doar stimulat să le includă în pachetul salarial.

"Prin legea tichetelor de vacanţă pe care noi o susţinem şi în care am modificat sintagma tichete de vacanţă cu vouchere de vacanţă avem o modalitate modernă de emitere a acestora în regim electronic fără costuri suplimentare, fără intermediari, în aşa fel încât voucherele de vacanţă să ajungă la beneficiarii finali. Voucherele de vacanţă pot fi urmărite 100% într-un sistem fiscalizat, ceea ce scoate din zona gri operatorii şi vor putea fi emise numai pentru operatorii clasificaţi în sistemul naţional," a afirmat ministrul delegat pentru IMM, Mediu de Afaceri şi Turism, Florin Jianu, citat de Agerpres.

Potrivit proiectului, instituţiile publice, regiile autonome, societăţile reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990 la care statul este acţionar unic sau majoritar, societăţile şi companiile naţionale care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă pot acorda vouchere de vacanţă.

Aceste vouchere vor fi acceptate numai de structurile de primire turistice sau agenţiile de turism autorizate de Ministerul Turismului şi utilizate doar pentru achiziţionarea de servicii turistice pe teritoriul României.

Autoritatea Naţională pentru Turism emite aceste vouchere, iar angajatul care beneficiază de vouchere de vacanţă nu mai beneficiază în cursul anului fiscal de bilete de odihnă. Valorile nominale permise pentru voucherele de vacanţă sunt: 10, 20, 30, 40 şi 50 lei.

Proiectul de lege va fi propus şefului statului pentru promulgare, Camera Deputaţilor fiind for decizional în acest caz.