Un bărbat în vârstă de 30 de ani a murit după ce și-a dat foc, la începutul săptămânii. Este vorba de un act de protest politic, potrivit Campaniei Internaționale pentru Tibet, acesta fiind al șaselea astfel de caz din acest an.
Sinucigașul a fost identificat miercuri seara, doar după numele de familie, Konpe. Purtătorul de cuvânt al organizației a declarat că domnul Konpe și-a dat foc pe 23 decembrie în localitatea Ngaba. În tot acest timp, acesta scanda cuvinte ininteligibile. Fostul călugăr tibetan a murit a doua zi.
Din 2009, nu mai puțin de 152 de tibetani, inclusiv Konpe, și-au dat foc, în ceea ce Campania Internațională pentru Tibet descrie ca fiind "unul dintre cele mai mari și relevante valuri de auto-incendiere în semn de protest politic, la nivel global".
Auto-incendierea este un act de protest politic extrem la adresa Beijingului, care guvernează Tibetul din anul 1951. Zeci de astfel de incidente au avut loc în orașul Ngaba, tot acolo începând mișcarea respectivă, în anul 2009.
Guvernul tibetan în exil a ținut un serviciu de rugăciune miercuri, în Dharamsala, India. Cu această ocazie, președintele guvernului tibetan în exil,Lobsang Sangay,a ținut un scurt discurs.
"Filmarea în care apare domnul Konpe în timp ce și-a dat foc a apărut pe rețelele de socializare, ceea ce este foarte îngrijorător și deranjant", a afirmat domnul Sangay în timpul ceremoniei, potrivit declarației de presă emisă de guvernul în exil.
"Cu toate că nu este clar ce a scandat în timp ce și-a dat foc, este evident că gestul său reprezintă un mesaj disperat la adresa guvernului chinez, cu privire la situația deosebit de grea a locuitorilor din Tibet", se afirmă în aceeași declarație.(Radio Free Asia)