Evenimentul Zilei > Actualitate > Thrillerul cu Laura Cosoi si Bogdan Stanoevici, 6 nominalizări la Milano!
Thrillerul cu Laura Cosoi si Bogdan Stanoevici, 6 nominalizări la Milano!

Thrillerul cu Laura Cosoi si Bogdan Stanoevici, 6 nominalizări la Milano!

CEL ALES are șanse mari să ia premiu la International Filmmaker Festival of World Cinema.

Filmul CEL ALES, un thriller cu Laura Cosoi si Bogdan Stanoevici in rolurile principale si in regia lui Cristian Comeaga, a fost nominalizat la șase categorii ale premiilor care vor fi decernate anul acesta, la Milano, de International Filmmaker Festival of World Cinema. Regizat de Cristian Comeaga, producția a fost nominalizată la unele dintre cele mai importante categorii ale premiilor care vor fi acordate in cadrul festivalului de la Milano, printre care „cel mai bun film de ficțiune străin”, “cel mai bun actor în rol principal într-un film străin – Bogdan Stanoevici” si pentru cel mai bun actor si cea mai buna actrita in roluri secundare – Nicodim Ungureanu si Olimpia Melinte. Marius Leftărache, Florin Tăbăcaru si Alex Dumitru, cei care au semnat coloana sonora pentru thrillerul CEL ALES, au fost nominalizati si ei la premiul pentru “cea mai buna coloana sonora” la festivalul de film de la Milano.

CEL ALES a impresionat prin performantele realizate de echipa de machiaj si coafura nu numai publicul romanesc si criticii de peste Ocean, dar si juriul International Filmmaker Festival of World Cinema. CEL ALES, in care protagonistul interpretează un personaj care evoluează de la vârsta majoratului, în anii ’80, până după împlinirea a jumătate de veac, în zilele noastre, a fost nominalizat la premiul pentru “cel mai bun styling” (machiaj și coafură – Gabriela Crețan, Olimpia Stoicea, Margo Ștefan, Alexandra Bârlădeanu) la festivalul Italian.

Filmele nominalizate vor fi prezentate publicului în proiecțiile care se vor desfășura începând cu data de 2 noiembrie, iar premiile vor fi anunțate și decernate în cadrul galei ce va avea loc pe 7 noiembrie.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News