Cineastul pregăteşte scenariul primei comedii despre relaţiile românilor cu Securitatea.
După cinci documentare, regizorul Thomas Ciulei porneşte pe urmele tată- lui său, Liviu Ciulei, cu primul lungmetraj de ficţiune: o comedie despre relaţiile cu Securitatea, înainte de ’89.
Scenariul este scris împreună cu Akos Gerstner, din Ungaria. Cineastul în vârstă de 42 de ani a încheiat recent montajul documentarului „Podul de flori“, despre familiile de emigranţi din Republica Moldova. Cu el plănuieşte să ajungă la Berlinală şi, „cu puţin noroc“, în cinematografele româneşti. Titlul, unul provizoriu, „ca un fel de poantă“, fusese ales pentru concursul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) din 2005, când a câştigat o finanţare de 450.000 de lei.
Produs de Studioul de Creaţie Cinematografică al Ministerului Culturii şi Cultelor, Europolis Film şi Ciulei Films - ambele ale regizorului - „Podul de flori“ are un buget de 250.000 de euro. EVZ: De ce o poveste despre imigranţi din Republica Moldova? În România există mii de asemenea poveşti… Thomas Ciulei: Situaţia oamenilor din Republica Moldova care merg la muncă în străinătate e puţin diferită de cea a românilor. Cei care pleacă în Occident se angajează la negru şi ajung acolo prin intermediul unor traficanţi, care cer până la 3.000 de euro pentru astfel de servicii.
De exemplu, soţia lui Costică Arhir - personajul din documentar - a plecat în Italia ascunsă într-un vagon, între tavan şi acoperiş. Odată ajunşi acolo, ei îşi caută de lucru pentru a returna această datorie, un proces care poate dura şi doi ani. Abia după aceea, pot să economisească bani. Din acest motiv, cei plecaţi nu-şi pot vedea copiii foarte mult timp. Pare situaţia românilor emigranţ i, de la mijlocul anilor ’90… E adevărat. Trebuie reţinut însă că 50% din populaţia activă a Moldovei, adică oamenii cu vârste între 18 şi 65 de ani, a emigrat. În satul în care am filmat eu, Acui, din raionul Cantemir, din 135 de elevi doar şase creşteau cu ambii părinţi. Încă 40 trăiau fără nici un părinte şi restul cu unul singur. Când va fi gata „Podul de flori“ pentru marele ecran? Îl pregătesc pentru Berlinală, la fel cum am făcut cu documentarul „Asta e“. Acolo aş vrea să fie premiera mondială. Iar în cinematografele de la noi, dacă am noroc poate va rula o săptămână anul viitor. Aţi spus, la începutul anului, că renunţaţi la finanţările CNC până nu se va schimba ceva. Vă puteţi descurca fără CNC? Nu ştiu ce să zic acum. Aştept să văd rezultatele de la acest concurs. Pentru a demara însă un film cu o temă românească este vital să ai o finanţare românească la bază, pentru că nimeni din străinătate nu se înghesuie să dea bani pentru filme despre viaţa la bloc sau mai ştiu eu ce. Este o iluzie că România se află în centrul universului, e chiar foarte la margine. E mai simplu să obţii bani pentru documentare? De la televiziunile străine, cel puţin. Nu e. Eu am fost cu acest proiect la ZDF şi la Arte şi nu au fost interesaţi, deşi eu am colaborat cu ei şi înainte. Te întreabă: „Ce legătură directă are asta cu noi?“. Temele pe care le preferă ei sunt cele cu un impact supraregional, care nu sunt de interes numai într-o anume zonă. Aveţi planuri pentru un lungmetraj de ficţiune? Chiar acum lucrez la un scenariu pentru o comedie. Va fi una despre relaţiile cu Securitatea, înainte de ’89. S-au făcut drame despre asta, dar nu şi comedii. Sunt coscenaristul lui Akos Gerstner, din Ungaria, la acest proiect. L-am depus la CNC anul trecut, la dezvoltare de scenariu, dar nu a câştigat. De ce nu aţi regizat până acum un film de ficţiune? În primul rând, eu nu sunt scenarist, ştiu să fac regie, producţ ie, dar nu ştiu să scriu. Prin urmare, neavând pe cineva apropiat cu care să lucrez foarte bine, nu m-am încumetat. A fost şi ideea, poate inconştientă, de a vă distanţa de creaţia tată- lui dv. şi de a evita comparaţiile? Nu. Comparaţiile sunt o chestie românească, nu am dat peste ele în Occident. Dar nu, nu mă simt „sufocat“ de umbra tatălui, ca să zic aşa. Nu am ambiţii să fiu mai bun, mai cunoscut sau mai necunoscut. Îmi place foarte mult să vorbesc cu Liviu despre ce face fiecare dintre noi. Mă sfătuiesc cu el. Chiar acum, când am finisat montajul, i l-am arătat şi mi-a dat câteva indicaţii. Adică, cum se spune în Moldova, „tot normal“.
Restaurare DVD cu vocea lui Ciulei Cu documentarul „Asta e“ - un portret a trei generaţii de locuitori ai Deltei Dunării - Thomas Ciulei a participat la peste 50 de festivaluri internaţionale. A obţinut, printre altele, marele premiu al juriului la Belfort şi la IBC Amsterdam. Are două case de producţie proprii, Europolis Film şi Ciulei Films, în Germania.
Un proiect în care s-a implicat este restaurarea filmului „Pădurea Spânzuraţilor“, al tatălui său, Liviu Ciulei, proiect început de World Cinema Foundation al lui Martin Scorsese. La final va ieşi un DVD, care va include comentariul audio al lui Ciulei pe marginea scenelor.
Recomandările noastre
