Thomas Ciulei aduce la Cluj o poevste despre ghinionişti

Thomas Ciulei aduce la Cluj o poevste despre ghinionişti

Ultimul film al regizorului Thomas Ciulei, „2+2”, va avea premiera pentru România în cadrul Festivalului Comedy Cluj 2015.

Coproducţie româno-germană, „2+2” este primul film de lung metraj de ficţiune al lui Thomas Ciulei, care semnează şi scenariul, alături de Akos Gerstner şi Marius Weber. Potrivit directorului artistic al festivalului Comedy Cluj, Bogdan Beşliu, motivele pentru care filmul va avea o singură vizionare în România vor fi explicate de regizor după premiera de la Cluj-Napoca, care va avea loc sâmbătă, informează www.agerpres.ro.. „Am luat legătura cu Thomas Ciulei, am organizat proiecţia. În clipa în care am discutat cu el proiecţia la Cluj nu ştiam şi am aflat foarte târziu de demersul lui de a interzice practic filmele lui şi ale tatălui său în cinematografele din România. Dar el a fost de acord să rămână proiecţia acesta, totuşi. Probabil că va fi unica”, a declarat Bogdan Beşliu astăzi, într-o conferinţă de presă.

Filmul explorează aventurile ghinioniste a doi prieteni buni, Oscar (interpretat de Marius Manole) şi Tony (Mihai Calotă), care trăiesc într-o ţară imaginară, Miranda, o dictatură în faliment. Oscar, un actor celebru, şi Tony, regizor, s-au săturat şi vor să fugă din ţară. Prinşi de Şeful Poliţiei Secrete, Popescu (Cornel Scripcaru), cei doi sunt obligaţi să facă un film publicitar despre parcul de distracţii gulag „Mirandaworld” sau vor fi împuşcaţi. Obligat să îl joace pe Conducător, Oscar vrea să se sinucidă. Fiica securistului Popescu, Iulia (Sabrina Iaşchevici), se îndrăgosteşte de Oscar şi lucrurile se complică când ea vrea să îi ajute pe cei doi să fugă din ţară. O comedie „al dente” despre aparenţe şi prietenii, iluzii şi idealuri, dictatură versus libertate. Din distribuţia filmului fac parte actorii Marius Manole, Mihai Calotă, Cornel Scripcaru, Gabriel Spahiu, Răzvan Vasilescu şi Sabrina Iaşchevici. De asemenea, tot regizorul Thomas Ciulei este cel care a compus şi muzica filmului. Proiecţia va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 20.30, la cinematograful Florin Piersic. Cineastul Thomas Ciulei a mai regizat filmele Plays the light at the Maxim (1990), Nebunia capetelor (1997), Ca o pasăre pe gard (1992), Graţian (1995), Asta e (2001), Podul de flori (2008).

Festivalul Internaţional de Film Comedy Cluj 2015 are loc la Cluj-Napoca în perioada 16-25 octombrie. Thomas Ciulei a anunţat la finalul lunii septembrie că interzice difuzarea filmelor semnate de el şi de tatăl său, Liviu Ciulei, pe teritoriul României şi spune că a luat această decizie din cauza „atitudinii destructive a Centrului Naţional al Cinematografiei legată de restaurarea filmelor lui Liviu Ciulei” şi „a tratamentului discriminatoriu şi destructiv” privind producţiile sale. Thomas Ciulei a precizat atunci că decizia de interdicţie a difuzării şi proiecţiei publice intră în vigoare pe 19 octombrie, iar „excepţii vor face proiecţiile în instituţiile de învăţământ”.

Ne puteți urmări și pe Google News