Theresa May dorește un vot pentru Brexit

Theresa May dorește un vot pentru Brexit

Premierul britanic, Theresa May, a votat ca Londra să nu poate părăsi Uniunea Europeană fără un acord de retragere. Premierul britanic va supune joi deputaților din Parlamentul britanic o moțiune prin care se propune organizarea unui nou vot în ce privește acordul de divorț discutat cu UE, transmite Reuters.

Acordul de Brexit, încheiat la sfârșitul lui noiembrie, a fost respins deja de două ori de deputații britanici. În cazul în care va fi adoptatm, de această dată, Theresa May le va cere liderilor europeni o scurtă amânare a Brexit-ului, până la 30 iunie. Dacă va fi refuzat din nou, amânarea s-ar extinde dincolo de 30 iunie şi va trebui ca ţara să organizeze alegeri europene în mai, a precizat executivul de la Londra, informează jurnalistii.ro

De asemenea, plenul britanic a adoptat miercuri o propunere pentru premierul britanic, Theresa May, de a exclude complet un Brexit „fără acord”, ceea ce primul-ministru afirmase că este imposibil de făcut, transmite Reuters.

321 de parlamentari au votat pentru, iar 278 împotriva amendării unei moţiuni a guvernului privind retragerea din UE fără acord. Anterior, parlamentul introdusese un amendament care înăsprise moţiunea originală a guvernului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Guvernul a spus că doreşte să obţină aprobarea pentru o înţelegere în vederea părăsirii UE, dar în proiectul legislativ poziţia implicită a fost de retragere fără niciun acord, dacă nu se va ajunge la o înţelegere până la 29 martie.

Absenţa unui acord de divorţ cu Uniunea Europeană ar putea necesita o amânare de mai lungă durată a Brexit-ului, a avertizat miercuri seară premierul britanic, Theresa May, în faţa deputaţilor de la Londra, relatează Reuters şi AFP.

Fără acord, va fi necesară „o amânare mult mai lungă”, a adăugat ea, după ce deputaţii au respins miercuri opţiunea unei retrageri fără acord, iar cu o zi înainte acordul de divorţ pe care ea l-a încheiat cu Bruxellesul.