Theresa May demisionează! Cine vrea să îi ia locul premierului britanic? Lista e lungă

Theresa May va demisiona oficial vineri din funcţia de lider al Partidului Conservator şi, implicit, din cea de prim-ministru, ca urmare a eşecului ei de a convinge Camera Comunelor să accepte acordul privind Brexitul

Motivul pentru care Theresa May demisionează este acela că nu a reușit să convingă Camera Comunelor în legătură cu accordul pe care l-a convenit cu Bruxelles-ul, ceea ce a condus la amânarea retragerii Regatului Unit din UE până pe 31 octombrie. Ea va rămâne în funcţie până la alegerea succesorului său, aşteptată în a doua parte a lunii iulie, după cum a anunţat Partidul Conservator săptămâna aceasta.

Demisia Theresei May nu presupune declanşarea unor alegeri legislative anticipate. Viitorul premier şi lider al Partidului Conservator britanic va fi ales prin vot de membrii acestei formaţiuni.

Până în prezent 11 politicieni conservatori au anunţat că intră în cursa pentru succesiunea ei la conducerea Partidului Conservator şi a guvernului, o competiţie care poate aduce în fruntea guvernului un şef de guvern care să dorească o ruptură mai clară de Uniunea Europeană, consemnează agenţia Reuters. Întregul proces va fi supervizat de grupul parlamentar conservator, reunit în aşa-numitul '„Comitet 1922'”.

NOMINALIZAREA CANDIDAŢILOR

Fiecare candidat trebuie să fie deputat conservator şi are nevoie de sprijinul a cel puţin opt deputaţi conservatori. Comitetul 1922 a decis să mărească acest număr de susţineri faţă de cel din procesele anterioare de alegere a premierului şi şefului partidului, pentru a elimina din start candidaţii slabi şi cu şanse foarte mici.

Un apel pentru depunerea candidaturilor va fi anunţat odată ce May îşi depune demisia. Candidaturile vor fi apoi înregistrate formal pe 10 iunie, între orele 09:00 GMT şi 16:00 GMT.

VOTUL PARLAMENTARILOR CONSERVATORI

Începând cu 13 iunie parlamentarii conservatori se pronunţă în mai multe runde de voturi secrete până când în cursă mai rămân doar doi candidaţi. Ei pot desemna un coleg să le depună votul dacă nu pot fi prezenţi.

Votarea se desfăşoară într-o sală a parlamentului, care va fi amenajată cu cabine de vot. Pentru fiecare rundă de vot vor fi pregătite buletine de altă culoare, iar urna va fi o cutie metalică.

Prima rundă se va desfăşura pe 13 iunie, între orele 09:00 GMT şi 11:00 GMT, cu anunţarea rezultatelor în jur de 12:00 GMT. Candidaţii care primesc de la 16 voturi în jos sunt eliminaţi. Dacă toţi candidaţii obţin mai mult de 16 voturi, cel care a primit cele mai puţine voturi este eliminat.

A doua rundă va fi pe 18 iunie, între orele 14:00 GMT şi 16:00 GMT, rezultatele fiind aşteptate în jurul orei 17:00 GMT. De data aceasta vor fi eliminaţi cei care obţin până la 32 de voturi inclusiv. Dacă toţi candidaţii primesc peste 32 de voturi, acela cu cele mai puţine voturi va fi eliminat.

În tot acest timp, Theresa May va fi premier interimar, ea promiţând în discursul în care şi-a anunţat demisia că nu va părăsi acest post şi nici pe cel de preşedinte al Partidului Conservator până când nu este desemnat succesorul ei.