Theresa May a decis, libera circulaţie a cetăţenilor UE în Regatul Unit va lua sfârşit în luna martie a anului 2019. A spus-o purtătorul de cuvânt al premierului britanic. Cu alte cuvinte, cine mai are de gând să meargă în Regat pentru a munci, trebuie să o facă cât mai repede.
Anunţul a sosit în dimineaţa aceasta după o crescândă polemică în sânul guvernului May care a părut puternic divizat în această privinţă. O propunere avansată mai înainte de către ministrul de Interne, Amber Rudd, prevedea, dimpotrivă, o perioadă tranzitorie de trei ani după încheierea tratativelor asupra Brexit, în care libera circulaţie ar fi rămas în substanţă, în vigoare.
Dar după criticile dure ale unui alt ministru, titularul portofoliului Comerţului Internaţional, Liam Fox, care a afirmat public că n-a fost la curent cu propunerea lui Rudd, a venit în sfârşit declaraţia care a clarificat totul pe Downing Stree.