O scurgere de informații vizând „rapoarte suspecte” pe care băncile le-au înaintat revizorilor relevă vasta circulație a unor fonduri ilicite.
Mii de rapoarte pe care bănci importante le-au prezentat revizorilor demonstrează că ele au ajutat presupuși teroriști, traficanți de droguri și oficiali corupți din străinătate să-și strămute trilioane de dolari prin toată lumea în pofida faptului că băncile se îndoiau de natura tranzacțiilor.
Documentele, recunoscute ca rapoarte pe tema unor operațiuni suspecte, au fost obținute de BuzzFeedNews și difuzate prin intermediul unui consorțiu de jurnaliști din întreaga lume. Cele peste 2.100 de rapoarte, depuse de importante bănci americane și internaționale, vizează tranzacții de peste 2 trilioane de dolari datând din perioada 1999–2017.
Băncilor li se cere să depună rapoarte la FinCEN, respectiv, Financial Crimes Enforcement Network (Rețeaua de Depistare a Delictelor Financiare, n. red.) din cadrul Trezoreriei SUA (echivalentul unui minister de finanțe, n. red.), pe tema tranzacțiilor care, în opinia lor, s-ar putea încadra într-un program legat de spălare de bani, fraudă sau orice alte activități ilegale.
BuzzFeed a obținut asemenea rapoarte depuse de cei mai mulți dintre liderii americani din domeniu, precum JPMorgan Chase, Citigroup și Bank of America – dar și de alte importante instituții internaționale, precum Deutsche Bank, HSBC și Standard Chartered.
Multe dintre aceste bănci au fost în mod repetat penalizate în Statele Unite și de alte autorități pentru rolul lor în spălarea banilor.
BuzzFeed și Consorțiul Internațional al Jurnaliștilor de Investigație (ICIJ), care au colaborat la acest proiect, nu au publicat multe dintre rapoartele vizând operațiunile suspicioase pe care le-au obținut. Într-o declarație din această lună, FinCEN a avertizat că “orice dezvăluire neautorizată de serviciile SAR (Suspicious Activity Reports - Rapoarte de Activitate Suspectă, n. red.) constituie un delict care poate avea un impact asupra securității SUA, ar putea compromite anchetele pe tema respectării legii și ar amenința siguranța și securitatea unor instituții și persoane care au depus asemenea rapoarte”.
Printre principalele constatări ale celor de la BuzzFeed se numără faptul că Standard Chartered, cu operațiuni mai ales în Asia, în Orientul Mijlociu și în Africa, pare să fi asigurat circulația unor fonduri din partea unei companii din Dubai care ar fi facilitat eliberarea a peste $150 milioane unor companii în relații cu talibanii. JPMorgan, Bank of New York Mellon și alte bănci par să fi facilitat circulația a peste $150 milioane în interesul unor companii având legături cu regimul nord-coreean, după cum relevă niște relatări ale companiei, transmise de canalul NBC News.
Spre sfârșitul anului 2013, oficiali ai băncii JPMorgan Chase au depus cel puțin opt rapoarte pe tema unor activități bancare suspecte având legătură cu Paul Manafort, șeful campaniei electorale din 2016 a președintelui Trump. Banca JPMorgan a facilitat și ea circulația a peste $1 miliard pentru niște presupuse operațiuni legate de o fraudă-gigant în care a fost implicat un fond suveran malayez.
Într-unul dintre aceste rapoarte pe tema unor activități suspecte, obținute de BuzzFeed la începutul anului 2016, oficiali de la Bank of America au avertizat guvernul federal că sunt extrem de îngrijorați de faptul că Deutsche Bank nu reușește să depisteze și să prevină spălarea banilor. Deutsche Bank s-a numărat printre băncile cele mai penalizate la nivel mondial, în parte din cauza activității sale în sprijinul unor operațiuni de spălare de bani ale unor ruși bogați.
Purtătoarea de cuvânt a băncii JPMorgan, Patricia Wexler, a declarat: “Am avut un rol de frunte în cadrul unor reforme vizând prevenirea spălării banilor, reforme care vor modifica felul în care guvernul și instituțiile de impunere a legii vor combate spălarea banilor, finanțarea terorismului și alte delicte de ordin financiar”.
Chris Thei, un purtător de cuvânt al băncii Standard Chatered, a declarat: “Ne asumăm extrem de serios responsabilitatea de a lupta împotriva delictelor financiare și am investit substanțial în aplicarea unor programe în acest sens”.
Un reprezentant al băncii Bank of New York Mellon nu a răspuns imediat cererii de a face un comentariu.
Anterior, Deutsche Bank declarase că depune eforturi ca să-și îmbunătățească sistemele împotriva spălării banilor.
În Statele Unite, Deutsche Bank a fost ținută sub observație din cauza rolului său în calitate de principal creditor al dlui Trump. Anul trecut, The New York Times a relatat că funcționari ai departamentului împotriva spălării banilor de la Deutsche Bank s-au arătat îngrijorați de tranzacțiile în care ar fi implicate conturile domnilor Trump și Jared Kushner, ginerele președintelui, dar șefii băncii au hotărât să nu depună rapoarte pe tema unor operațiuni suspecte.
Rapoartele pe tema unor operațiuni suspecte, legate de dl Manafort, par să fi ajutat în aducerea la lumină a unui mare număr de documente. Potrivit celor de la BuzzFeed, comisiile democraților din Congres au cerut de la Departamentul Trezoreriei asemenea documente pe vremea când făceau investigații cu privire la Trump și la alegerile prezidențiale din 2016.
Din documente reiese că, uneori, băncile apelează la sistemul lor de relatare a unor operațiuni suspecte ca o acoperire pentru a facilita alte eventuale operațiuni ilegale, iar rapoartele nu îi ajută mai deloc pe oficiali să îi pună sub acuzare pe vinovați.
Fiecare dintre cele mai mari bănci depun anual zeci de mii de rapoarte pe tema unor activități suspecte, iar numărul lor total a crescut semnificativ în ultimul deceniu. În același timp, numărul angajaților de la FinCEN s-a micșorat. FinCEN, care, duminică, nu a răspuns imediat cererii de a face vreun comentariu, a anunțat săptămâna trecută că adoptă niște schimbări care vor îmbunătăți eficiența programelor împotriva spălării banilor.
Recent, băncile au convins Congresul să le elibereze de o serie de responsabilități legate de spălarea banilor. Ele susțin că sunt atât de îngrijorate de consecințele de ordin legal în cazul în care nu raportează operațiunile suspecte, încât riscă să exagereze raportarea tranzacțiilor. Potrivit unui studiu al Institutului pentru Politici Bancare (Bank Policy Institute), în 2017, 19 bănci mari au depus în total 640.000 de rapoarte pe tema unor operațiuni suspecte.
Nu este ceva neobișnuit ca băncile să alerteze autoritățile în privința unor operațiuni care ar fi ilegale, după care ele să examineze tranzacțiile semnalate. Între anii 2011–2013 JPMorgan a trimis bani în Elveția, Liban și Nigeria din partea unui infractor din domeniu condamnat, a raportat tranzacțiile autorităților americane și britanice, după care și-a continuat afacerile. În prezent, guvernul nigerian a dat banca în judecată în fața unei instanțe britanice, acuzând-o că, în cadrul acestor tranzacții, banca eliberează niște bani care, în opinia sa, nu ar fi trebuit niciodată să iasă din țară.
Experți în delicte financiare au declarat că dezvăluirile celor de la BuzzFeed ar trebui să modifice total modul în care cazurile de spălare a banilor sunt cercetate și prezentate instanței. “Trilioane de bani murdari inundă sistemul financiar printr-un amestec sufocant de proceduri“, a transmis pe Twitter Linda Lacewll, intendent principal în Departamentul Serviciilor Financiare din New York. “SAR trebuie să marcheze începutul și nicidecum sfârșitul acestor analize. Trebuie să acționăm“.
Articol de Noam Scheiber și Emily Flitter
Traducerea: Alexandru Danga, RADOR