"E un paradox al democraţiei", scria recent istoricul Jill Lepore, "acela că modalitatea cea mai bună de a apăra democraţia este s-o ataci, să ceri şi mai multă prin critică, protest şi dizidenţă". Dacă ea are dreptate, atunci deceniile de după războiul rece, când triumful democraţiei părea indiscutabil, au lăsat-o alarmant de vulnerabilă.
Dar cum a contribuit la actuala criză dorinţa arzătoare a Estului de a imita Vestul, care era pe potriva râvnei Vestului de a-şi exporta îndrăgitele modele politic şi economic?
Noi argumentăm că a privi democratizarea de după războiul rece ca pe un proces tulbure şi tulburător de imitare politică ne ajută să înţelegem trei modalităţi esenţiale prin care o nejustificabilă idealizare excesivă a capitalismului şi democraţiei în primii ani de după războiul rece a contribuit la apariţia valului de anti-liberalism autoritar şi xenofob care ne-a cuprins în prezent lumea.
În primul rând, o criză în interiorul modelului occidental însuşi - cum a fost catastrofa financiară din 2008 - urma obligatoriu să destabilizeze acele ţări de la periferia Occidentului care se angajaseră să copieze democraţia liberală de tip occidental. Fapt care explică de ce până şi state care au supravieţuit neatinse economic de Marea Recesiune au fost destabilizate politic de ea.
Ne puteți urmări și pe Google News
Polonezii atraşi de populismul iliberal nu au început să pună la îndoială democraţia şi capitalismul pentru că şi-ar fi văzut deteriorate perspectivele economice. De fapt, în anterioarele trei decenii PIB-ul Poloniei se triplase. Ţara n-a mai trecut printr-o recesiune din 1992, inegalitatea socială a fost în declin şi o majoritate a oamenilor spune că e mulţumită de viaţă. Şi cu toate acestea, mulţi polonezi, şi alţi est-europeni, au fost şocaţi de accentuarea crizei democraţiei şi capitalismului în Vest, mai ales după 2008. Un motiv important al neprevăzutei atracţii a iliberalismului în Est a fost prin urmare criza şocantă a liberalismului, într-un Occident pe care Estul îl idolatriza cândva.
Restructurarea radicală a sistemelor politic şi economic ale ţării prin imitarea modelelor vestice a mai avut şi un alt efect nociv, neanticipat. Imitaţia este în mod necesar o relaţie asimetrică între un model superior şi imitatorii săi inferiori. În timp, această ierarhie morală implicită nu avea cum să nu ducă la apariţia unor sentimente de umilire, deposedare şi indignare.
Mulţi cetăţeni din democraţiile-replică din Est au început să simtă că propriile lor tradiţii culturale şi religioase sunt denigrate printr-o convertire obligatorie la atitudini, valori şi instituţii străine, între care şi secularismul şi multiculturalismul. Un public înverşunat de faptul că Vestul îşi tratează vecinii estici ca pe nişte europeni de mâna a doua a început să se adune în jurul unor demagogi populişti care pozau în apărători ai identităţilor naţionale autentice.
Sloganul lor tipic era: "Nu vrem să fim imitatori! Vrem să fim noi înşine!" Resentimentele împotriva democratizării prin imitaţie s-au dovedit a fi cu precădere toxice în Europa Centrală şi de Est, unde democratizarea a coincis cu procesul de integrare europeană, care în practică înseamnă că alegătorii pot vota partide pentru a ajunge sau pleca de la putere, dar legile şi politicile nu se schimbă niciodată, din moment ce sunt stabilite la Bruxelles.
Recomandările noastre
