Campania „Opriți furtul” a lui Donald Trump amintește de una dintre cele mai catastrofale minciuni politice ale secolului 20.
E foarte posibil ca germanii să aibă o tendință specială de a se panica în fața stafiilor trecutului, și admit că acest alarmism mă irită uneori. Totuși, văzând campania „Opriți furtul” pornită de președintele Trump după alegeri, nu pot să nu observ o asemănare cu unul dintre cele mai cumplite episoade din istoria Germaniei.
În urmă cu un secol, pe fondul imploziilor din Germania imperială, conservatorii influenți care conduseseră țara spre război refuzau să-și accepte înfrângerea. Această negare a dat naștere unei minciuni politice despre care se poate argumenta că a fost cea mai influentă și mai dezastruoasă din secolul 20 - Dolchstosslegende sau mitul înjunghierii în spate.
Ideea ei principală era că Germania imperială nu pierduse de fapt primul război mondial. Înfrângerea, afirmau adepții ei, a fost proclamată dar nu și justificată. Fusese o conspirație, o înșelăciune, o capitulare - o trădare gravă ce urma să păteze veșnic națiunea. Faptul că această acuzație era evident falsă nu a contat. Ea a instigat la un număr apreciabil de germani sentimente de indignare, umilință și furie. Și acel personaj care știa cum să le exploateze cel mai bine frustrările era Adolf Hitler.
Nu mă înțelegeți greșit: nu am intenția de a-l compara pe dl Trump cu Hitler, ceea ce ar fi absurd. Însă Dolchstosslegende ne oferă un avertisment. E tentant să neglijezi acuzația irațională a dlui Trump cum că alegerile ar fi fost „măsluite” ca pe o ultimă convulsie ridicolă a cârmuirii sale ori ca pe o tentativă cinică de a-și mări valoarea de piață în caz că intenționează să revină în lumea televiziunii, mai ales acum, când pare că renunță la eforturile de a inversa rezultatul alegerilor.
Dar ar fi o greșeală gravă. În schimb, campania lui ar trebui văzută drept ceea ce și este: o tentativă de a eleva „Au furat [alegerile]” la nivelul de legendă, ori poate la cel de răsad pentru o viitoare polarizare și dezbinare socială de o amploare nemaivăzută vreodată de America.
În 1918, Germania își contempla înfrângerea. Intrarea SUA în război în anul precedent și o succesiune de contraatacuri reușite ale britanicilor și francezilor lăsaseră forțele germane demoralizate. Marina militară a intrat în grevă. Nu aveau nici ce mai mică intenție de a se lăsa măcelăriți în misiunea lipsită de speranțe dar chipurile sacră a kaizerului Wilhelm II și a aristocraților săi loiali din Comandamentul Suprem al Armatei.
Populația flămândă s-a alăturat grevelor și au început să se înmulțească apelurile în favoarea proclamării republicii. Pe 9 noiembrie 1918 Wilhelm a abdicat și două zile mai târziu conducătorii armatei semnau armistițiul. Pentru mulți germani a fost mai mult decât puteau îndura: ofițeri, monarhiști și oameni cu convingeri de dreapta au început să răspândească mitul că, dacă nu ar fi existat un sabotaj politic al social-democraților și evreilor din țară, armata nu ar fi fot nevoită niciodată să capituleze.
Minciuna și-a găsit susținători predispuși la ea. „Im Felde unbesiegt” - „neînvinși pe câmpul de luptă” - a fost sloganul cu care erau salutați soldații întorși de pe front. Ziare și cărți poștale ilustrau soldatul german înjunghiat în spate fie de personaje malefice purtând steagul roșu al comunismului, fie de evrei grosier caricaturizați.
Până la momentul semnării Tratatului de la Versailles, în anul următor, mitul era deja bine împământenit. Condițiile dure impuse de Aliați, între care și dureroasele reparații financiare, au accentuat și mai ai mult sentimentul de trădare. Faptul mai cu seamă imposibil de înțeles era cum ajunsese Germania, în numai doi ani, să devină din una dintre cele mai respectate țări ale lumii cel mai mare perdant al ei.
Aspectul surprinzător legat de Dolchstosslegende e următorul: după 1918 nu a început să se disipeze, ci din contră. În fața umilinței și a faptului că nu puteau sau nu voiau să accepte adevărul, mulți germani s-au lăsat pradă unei autoamăgiri catastrofale: țara fusese trădată, dar onoarea și măreția ei nu puteau fi pierdute vreodată. Iar cei lipsiți de sentimentul datoriei naționale și al dreptății - stânga în general și chiar și guvernul ales al noii republici - nu vor putea fi vreodată custozii legitimi ai țării.
În acest fel, acel mit nu a fost doar tăișul ascuțit care a sfârtecat Republica de la Weimar. A fost și nucleul propagandei naziste și a avut un rol esențial pentru justificarea violenței împotriva opozanților politici. Cheia succesului lui Hitler a fost aceea că, până în 1933, o parte considerabilă a electoratului german ajunsese deja să pună ideile întruchipate de acest mit - onoare, măreție, mândrie națională - mai presus de democrație.
Germanii ajunseseră atât de istoviți de războiul pierdut, de șomaj și de umilirea internațională încât au căzut pradă promisiunilor unui „Führer” care reprima brutal orice persoană percepută drept „trădător”, de stânga și, mai presus de toate, evreu. Mitul înjunghierii în spate s-a aflat în centrul tuturor acestora. Pe 30 ianuarie 1933, când Hitler a devenit cancelar, ziarul nazist Völkischer Beobachter scria că o „mândrie irepresibilă circulă prin milioanele” care au luptat atât de mult pentru a „nimici rușinea din 9 noiembrie 1918”.
Prima democrație a Germaniei s-a prăbușit. În lipsa unui consens elementar clădit pe o realitatea împărtășită, societatea s-a divizat în grupări de partizani zeloși, intransigenți. Și în acea atmosferă de neîncredere și paranoia, ideea că dizidenții constituie amenințări la adresa țării a prins rădăcini adânci.
Faptul alarmant este acela că exact același lucru pare să se petreacă acum în SUA. Conform Pew Research Center, 89% din simpatizanții lui Trump cred că președinția lui Joe Biden îi va provoca „daune pe termen lung Americii”, în vreme ce 90% din simpatizanții lui Biden cred viceversa. Și, dacă întrebarea în care organe de presă poți avea încredere dezbină de multă vreme America, acum până și o platformă cu verificări în general laxe precum Twitter e considerată părtinitoare. După alegeri milioane de susținători ai lui Trump și-au instalat aplicația pentru rețeaua socială alternativă Parler. Bulele filtrate se transformă în rețele filtrate.
Într-un asemenea peisaj de fragmentare socială, acuzațiile nefondate de fraudă electorală ale dlui Trump pot provoca daune grave. Un uimitor procent de 88% din alegătorii pro-Trump cred că rezultatul alegerilor e măsluit, conform unui sondaj YouGov. Un mit al trădării și nedreptății e pe cale să ia curând ființă.
A fost nevoie de încă un război și de decenii de reevaluare pentru ca Dolchstosslegende să fie expusă drept o falsitate catastrofală, fatală chiar. Dacă astăzi mai are vreo relevanță, aceea constă în învățămintele pe care le poate oferi altor țări. Cel mai important dintre ele: aveți grijă la începuturi.
Articol de Jochen Bittner (jurnalist la săptămânalul german Die Zeit)
https://www.nytimes.com/2020/11/30/opinion/trump-conspiracy-germany-1918.html
Traducere: Andrei Suba/asuba/fmatei