Partidul Comunist l-a acuzat pe Ren Zhiqiang de lipsă de loialitate. Pedeapsa grea căpătată evidențiază modul în care Xi Jinping anihilează disidența din cadrul elitelor.
Marți, o instanță chineză a condamnat un cunoscut magnat imobiliar care l-a criticat pe șeful Partidului Comunist Chinez, Xi Jinping, la 18 ani închisoare – o pedeapsă grea ce pare menită să descurajeze disidența.
O instanță din Beijing a decretat că magnatul în cauză, Ren Zhiqiang, s-a folosit de funcțiile sale anterioare ca să ia mită și să deturneze fonduri publice, acuzându-l că s-ar fi îmbogățit pe căi ilegale, acumulând o avere de aproximativ $2,9 milioane.
Dar susținătorii lui Ren sunt siguri că sentința reprezintă o pedeapsă pentru cuvintele sale tăioase la adresa lui Xi, precum și un avertisment adresat altor eventuali critici ai regimului impus de Xi. Într-un interviu telefonic acordat înaintea pronunțării sentinței, Cai Xia, o prietenă a lui Ren care a predat cursuri la Școala Centrală de Partid, a declarat că “anihilarea lui Ren Zhiqiang, invocând delicte economice pentru a-l pedepsi, reprezintă un avertisment adresat celorlalți – omori unul ca să-i avertizezi pe ceilalți”.
“Este un avertisment adresat întregului partid, dar mai ales tinerilor ‘roșii’ (comuniști)”, a mai spus Cai, referindu-se la copiii oficialilor din partid.
Deși mulți alții au criticat guvernul chinez, Ren, în vârstă de 69 de ani, s-a evidențiat prin relațiile sale cu membrii conducerii de partid și ca proeminent om de afaceri care a criticat în mod deschis partidul. El provine dintr-o familie adânc înrădăcinată în tradițiile Partidului Comunist și a fost un apropiat al unor înalți oficiali din partid, precum Wang Qishan, care acum este vicepreședinte.
Sentința pronunțată de Al Doilea Tribunal Intermediar al Poporului din Beijing a inclus ani mulți de închisoare pentru un om de vârsta lui Ren, cu relații în rândul elitei. Instanța a declarat că el “a recunoscut toate faptele de care a fost acuzat și a acceptat benevol sentința pronunțată“. Instanța a mai spus că Ren a acceptat sentința și nu va înainta recurs, dar procesul său s-a desfășurat în secret, iar verdictul curții a fost rapid chiar și potrivit standardelor altor cazuri politice delicate care au ajuns în fața instanțelor chineze controlate de partid.
În declarația instanței nu se precizează când a avut loc procesul lui Ren, dar susținătorii acestuia spun că tribunalul a publicat un anunț potrivit căruia procesul ar fi avut loc pe data de 11 septembrie, respectiv, cu 11 zile în urmă.
Ren s-a alăturat astfel altor câtorva chinezi bogați și cu studii care au criticat puterea crescândă a partidului și care ulterior au avut de suferit.
În această lună, poliția din Beijing a reținut-o pe Geng Xiaonan, o femeie de afaceri care conduce o editură. Geng și-a exprimat sprijinul față de Xu Zhangrun, profesor de drept la prestigioasa Universitate Tsinghua, care a condamnat într-o serie de lucrări politicile dure ale lui Xi. În luna iulie, Zu a fost reținut de poliție aproximativ o săptămână, iar Geng a sărit în apărarea lui după ce anchetatorii au spus că el ar fi apelat la serviciile unor prostituate – o acuzație pe care el a respins-o vehement.
Poliția a afirmat că dna Geng și soțul său sunt suspectați de afaceri ilegale. Susținătorii lor spun însă că dna Geng este vizată din cauză că i-a ajutat pe Xu și pe alți disidenți care au criticat partidul. Luna trecută, dna Cai, fosta profesoară de la școala de partid, a fost exclusă din Partidul Comunist după ce a criticat deschis politicile lui Xi într-o serie de discursuri și eseuri. Ea locuiește acum în Statele Unite.
“Este vorba pur și simplu despre o persecuție politică“, a declarat Cai, referindu-se la cazul lui Ren. “Cred că acuzațiile nu au fost formulate din cauza unor delicte economice, ci din cauza opiniilor lui politice”.
Ren a fost reținut în luna martie, după ce a criticat modul în care președintele Xi gestionează criza legată de pandemia coronavirusului care, de pe la sfârșitul anului trecut, s-a extins în China și în întreaga lume. După câteva luni, Partidul Comunist a anunțat că Ren a fost dat afară și că face obiectul unei anchete penale.
În 2016, Partidul Comunist îl avertizase deja pe Ren, punându-l sub arest preventiv după ce a criticat dur afirmațiile lui Xi potrivit cărora presa chineză trebuie să servească partidul. “De când s-a transformat guvernul poporului într-un guvern al partidului?“, a scris Ren.
În luna iulie, partidul l-a exclus pe Ren, acuzându-l că nu îi mai este credincios. “Ren și–a pierdut idealurile și convingerile”, au declarat atunci autoritățile. “În privința unor majore probleme de principiu, el nu a păstrat linia autorităților centrale din partid”.
Traducerea: Alexandru Danga, RADOR