Campania sa face o promisiune. În curând, președintele Trump va pleca, iar Statele Unite vor putea reveni la normalitatea, ușor îmbunătățită, a vieții de dinaintea lui Trump. Acest lucru este valabil pentru politica externă la fel cum este valabil pentru orice altceva.

Pentru oricine dintre cei care au trăit în haosul acestor ultimi patru ani, o revenire la situația de dinainte este tentantă. Cine nu și-ar dori să se revină la vremurile în care politica externă nu se făcea prin Twitter? Și, fără îndoială, o președinție a lui Biden ar suna mai bine decât cea a lui Trump: președintele Biden va rosti discursuri despre conducerea americană, va reitera sprijinul Americii față de aliați și va critica încălcarea drepturilor omului din alte țări.

Dar ar trebui să ne îngrijorăm. Biden pare mai puțin dispus să îmbunătățească politica externă a Americii, preferând în schimb să ne facă să revenim la un consens al Washingtonului care nu a făcut bine nici țării noastre și nici lumii.

Trebuie să recunoaștem că retorica acestei campanii pe tema politicii externe este vagă. Este plină de invocări privind conducerea americană și problemele internaționale – un șablon de așteptat. Dar ea avansează o întreagă serie de obiective ale politicii externe, de la promovarea drepturilor omului și lupta împotriva dictatorilor și populiștilor la asigurări că armata Statelor Unite rămâne cea mai puternică din lume.

Toate astea nu sunt simple platitudini. Ele semnalează revenirea la opinia de după Războiul Rece, potrivit căreia America poate și trebuie să fie peste tot și să rezolve toate problemele. Este tipul de abordare care ar putea supune Statele Unite la ani întregi de mari cheltuieli militare, le-ar implica într-un și mai îndelungat ‘război mondial împotriva terorismului‘ purtat acum în peste o duzină de țări, la și mai multe intervenții umanitare care s-ar transforma în adevărate nenorociri și la niște atitudini și mai rebarbative la adresa Chinei și Rusiei.

Pe scurt, viziunea lui Biden pare mai puțin un mod de abordare mai bun și mai mult o reluare. După cum remarca Paul Musgrave, politolog la Universitatea Massachusetts Amherst, “poziția sa este atât de familiară încât pare mai mult o reformulare a regulilor cunoscute decât o platformă de politică externă“.

Dar, în ultimii ani, această abordare ‘familiară’ a dus mereu la eșecuri. Indiferent dacă a fost vorba despre Irak, Libia, Ucraina sau despre vreo altă țară, Statele Unite s-au izbit de niște probleme care nu pot fi soluționate printr-o simplă ‘abordare mai dură’ sau printr-o mai mare ‘inițiativă americană’ (ca să folosim două clișee preferate din lumea politicii externe). Biden ignoră singurul lucru pozitiv din președinția lui Trump, și anume, faptul că el i-a silit pe americani să se întrebe dacă politica noastră externă tradițională chiar ne face să fim mai în siguranță.

Desigur, Administrația Biden nu va repeta neapărat greșelile din trecut. Documentele campaniei și discursurile avântate nu arată întotdeauna cât de bine va acționa un președinte or, în această privință, trecutul lui Biden este unul amestecat. În cazul fiecărei greșeli mai mari din trecut – cum a fost sprijinul său față de invadarea Irakului din 2003 – au fost și ocazii când a pledat surprinzător pentru reținere, așa cum s-a întâmplat când s-a pronunțat împotriva înlăturării de la putere a lui Muammar al-Gaddafi al Libiei, în 2011.

Deocamdată, singura cale prin care am putea înțelege mai bine care este poziția de azi a lui Biden este să ne uităm la oamenii cu care s-a înconjurat. Dacă personalul din jur înseamnă politică, atunci se pare că ne vom alege cu ceva mai mult decât cu o redesenare a consensului în jurul unei așa-zise politici ‘de centură’ (Beltway consensus – un consens la care aderă și care implică numai anturajul din Washington D.C., n. red.).

Jake Sullivan, fostul consilier al vicepreședintelui pentru probleme de securitate națională, este acum consilier principal în cadrul campaniei. Într-un articol apărut în revista The Atlantic din această lună, Sullivan afirma că Statele Unite trebuie să revină la o ‘Americă de excepție‘, la o politică externă care să implice conducerea la nivel mondial, ‘cu o reînviere a credinței în forța principiilor americane în lume‘.

Mulți dintre ceilalți consilieri ai lui Biden par și ei să dorească revenirea la consensul de dinaintea lui Trump pe tema unei politici intervenționiste. Nicholas Burns, consilier oficial al campaniei, a fost un vajnic susținător al războiului din Irak din 2003. Iar Anthony J. Blinken, care a fost predecesorul lui Sullivan în calitate de consilier pentru probleme de securitate națională și care acum este consilier principal al campaniei în materie de politică externă, a fost, în 2019, coautorul unui eseu scris în colaborare cu Robert Kagan, în care critică dorința lui Trump de a retrage trupele din Afganistan, precum și decizia lui Barak Obama de a nu interveni în Siria. (Blinken a fost și colaborator la rubrica de Opinii a ziarului The New York Times).

Până la urmă, puțini se îndoiesc că politica externă a lui Biden nu va fi mai bună decât cea a lui Trump. De la asasinatele sale ilegale din Orientul Mijlociu și de la disprețul față de diplomație până la agravarea confruntărilor cu China, Trump a fost o forță de instabilitate la nivel mondial.

Dar neobișnuita sa președinție le-a oferit totuși o anume șansă americanilor. Șansa de a se îndoi de vechile – și perimatele – idei legate de implicarea țării noastre în lume. Ducându-ne din nou în trecutul politicii externe americane, Biden produce o reacție contrarie. S-ar putea ca el să creadă că ne readuce la normalitate când de fapt el își ratează șansa de a promova o politică externă americană mai bună.

Articol de Emma Ashford

Sursa: Rador