Indignarea față de susținerea Franței pentru libera exprimare și secularism, catalogată drept islamofobie, e puternic subminată de tăcerea lor în privința tratamentului aplicat de China uigurilor, și uneori chiar de justificarea lui.
Franța și restul Europei se confruntă cu o amenințare serioasă din partea terorismului islamist. Fapt devenit și mai limpede după decapitarea brutală a profesorului Samuel Paty, atentatele teroriste de la Nisa și Viena și repulsia și disprețul exprimate de majoritatea țărilor musulmane față de valorile franceze.
Bătălia președintelui francez Emmanuel Macron cu separatismul islamist urmărește să lupte cu radicalizarea și marginalizarea socio-economică a musulmanilor în Franța. Unele dintre măsuri prevăd interzicerea testelor de virginitate, restricționarea învățământului la domiciliu și supravegherea mai strictă a finanțării din străinătate a moscheilor.
Planul lui Macron permite integrarea musulmanilor și protejarea acelora dintre ei care resping interpretările radicale și violente ale islamului. El asigură că femeile sunt tratate cu un minim de respect, că copiii au acces la educație și că fiecare musulman din Franța e îndreptățit la aceleași libertăți ca și ceilalți cetățeni francezi.
În ciuda acestora, Franței i-a răspuns furia lumii musulmane, cu proteste masive în numeroase țări. Premierul pakistanez Imran Khan a denunțat presupusa islamofobie a Europei, președintele turc Recep Tayyip Erdogan s-a pus în fruntea șarjei boicotului produselor franceze de către musulmani, iar fostul premier malaez Mahathir bin Mohamad a făcut declarația abominabilă că musulmanii „au un drept de a ucide milioane de francezi”.
Însă indignarea lor față de susținerea Franței pentru libera exprimare și secularism, catalogată drept islamofobie, e puternic subminată de tăcerea lor în privința tratamentului aplicat de China uigurilor, și uneori chiar de justificarea lui.
Guvernul chinez administrează de o vreme în Xinjiang lagăre de reeducare în care sunt închiși peste un milion de uiguri musulmani. Ei sunt forțați să-și renege religia și s-o denunțe, să consume alcool și carne de porc și sunt cunoscute cazuri de femei sterilizate forțat sau cărora li s-au implantat forțat dispozitive contraceptive. Guvernul a distrus moschei și a catalogat islamul drept un „virus” care trebuie vindecat. China îi persecută în mod activ pe musulmani, unicul motiv fiind religia lor. Tratamentul aplicat de ea uigurilor exemplifică islamofobia.
Cu toate acestea, vocile curajoase condamnând islamofobia Chinei nu se pot auzi de nicăieri [de la conducerile statelor musulmane - n.trad.]. Nu există apeluri la boicot împotriva produselor chinezești, portretul lui Xi Jinping nu e călcat în picioare și drapelul chinez nu e ars, după cum nu se aud nici strigăte de „Moarte Chinei”.
De fapt, în 2019, când mai toate țările europene condamnau persecutarea uigurilor, cele mai multe țări musulmane - între care Arabia Saudită, Egipt, Autoritatea Palestiniană, Iran și Pakistan - lăudau cu lașitate „măsurile Chinei pentru combaterea extremismului”, mergând chiar atât de departe încât să preia retorica statului chinez conform căreia „toate grupurile etnice se bucură de viața lor fericită într-un mediu pașnic și stabil” și să declare că Beijingul și-a menținut „deschiderea și transparența”. Turcia lui Erdogan, odinioară o vajnică apărătoare a drepturilor uigurilor, a început să aresteze și să deporteze uiguri fugiți în exil pentru a-și pune la adăpost interesele politice și economice în relația cu China.
Ipocrizia demonstrată de acești conducători probează că scopul lor nu e combaterea islamofobiei, ci atacarea libertății de exprimare. Libera exprimare e fundamentul democrației și reprezintă un risc existențial pentru orice regim autocrat, dar mai ales pentru acelea dintre ele care se pretind a fi democrații. Țările care au atacat Franța pe tema islamofobiei nu fac altceva decât să încerce să-și distragă propria populație de la proasta lor gestionare a pandemiei de Covid-19, de la corupția excesivă și de la agravarea condițiilor economice interne.
Nu este vorba aici decât de un complot politic facil pentru consolidarea puterii. N-ar trebui deloc să surprindă faptul că statele care denunță cel mai fervent secularismul Franței (laïcité) sunt tot acelea care au și cea mai strictă cenzură și cele mai grave restricții asupra libertății de exprimare.
Dreptul de a blasfemia, oricât de lipsit de respect le-ar putea părea unora, este o valoare fundamentală care ne permite să avem și să dezbatem diverse interpretări ale oricărei religii. Atunci când le permitem demagogilor și fanaticilor să impună ce poate și ce nu poate fi tolerat, le permitem concomitent și să definească ce înseamnă islamul pentru aproape 2 miliarde de oameni.
Cei mai mulți musulmani resping această interpretare radicală a islamului. E timpul ca ei să ia poziție, în solidaritate cu Franța, pentru apărarea libertății de exprimare. În loc să arunce vina în spinarea unor caricaturiști care îl desenează pe profet [Muhammad - n.trad.], ei ar trebui să-i condamne fără echivoc pe cei care incită la violență. Abilitatea noastră de a critica și de a ridiculiza toate ideologiile, religiile și personajele politice e cea care ne permite să avem un discurs liber. Democrația nu înseamnă doar dreptul de vot, ci și libertatea de a exprima ce gândim și de a ne alege singuri credințele, chiar dacă uneori acest lucru poate fi incomod pentru alții.
Articol de Kelly Alkhouli (consultantă politică franco-siriană și directoare pentru relații internaționale la Center of Political and Foreign Affairs)
Traducere: Rador