Etno-naționalismul prevalează și teama de dispariția națiunii e puternică.
Într-un articol recent, jurnalistul și expertul în Balcani Tim Judah atrăgea atenția asupra unor prognoze demografice tulburătoare. Până în 2050, cu 22% mai puțini locuitori, Croația va fi o țară săracă de bătrâni, cu nimeni care să-i întrețină, prezice el.
Dacă poate fi o consolare, Croația nu e singura țară aflată în această situație gravă. Astăzi peste 20 de milioane de oameni, adică 4% din locuitorii UE, provin dintr-un alt stat membru, iar procentul continuă să crească. În următoarele câteva decenii Bulgaria va pierde cam 39% din populație, urmată de România cu 30% și Polonia cu 15%. Din afara UE, Bosnia și Herțegovina și Serbia vor pierde cam o treime din populație, iar Albania va pierde 18%.
Depopularea e departe de a fi vreun fenomen nou în Balcani, de la emigrația în masă în SUA la începutul secolului 19 și până la cazul „gastarbeiter” (muncitorii invitați), când sute de mii de oameni au părăsit Iugoslavia pentru a lucra în Germania și alte state vest-europene la sfârșitul anilor '60 și în anii '70, salvând astfel economia iugoslavă.
Deși mulți nu s-au mai întors vreodată, la acea vreme echilibrul era menținut de o rată ridicată a natalității. Situație care acum s-a schimbat, iar cu războaiele din fosta Iugoslavie din anii '90 Croația a pierdut peste 300.000 de locuitori - victime ale războiului, refugiați și emigranți. În fine, ultimul val de migrație spre Vest a făcut ca populația să scadă sub patru milioane.
Dar cel mai nou val de migrație intra-europeană e diferit de anterioarele. Acum, pentru prima oară în istorie, această parte a Europei cunoaște un exod al creierelor autentic. Cei plecați anterior erau muncitori necalificați, dar acum ei sunt cei mai calificați; de la temutul „instalator polonez” care a băgat spaima în Franța acum câțiva ani până la electricieni, tehnicieni și diverși experți în IT.
Nu mai puțin de 32% din acești cetățeni UE mobili (acesta e termenul împământenit) au o diplomă universitară. O asemenea proporție este fără precedent și între timp bulgarii și românii aproape au rămas fără medici și asistente medicale specializați. Problema e de o asemenea magnitudine încât un fost ministru român propusese o lege împotriva emigrației pentru a o limita la maxim cinci ani.
Mai mult, tinerii de azi nu mai pleacă singuri, ci-și iau și familia cu ei; un indiciu clar al intenției lor de a nu se mai întoarce. Până și motivele lor s-au schimbat: conform diverselor cercetări și sondaje efectuate, motivele plecării nu mai sunt acum exclusiv economice, ci și sociale, cum ar fi corupția, nedreptatea și lipsa speranței privind un viitor mai bun.
Dacă Vestul își compensează măcar o parte a penuriei de forță de muncă prin imigrație, iar Polonia, de exemplu, primește mulți ucraineni, țările mici din Est au o problemă. Aici, etno-naționalismul prevalează și teama de dispariția națiunii e puternică.
Pentru aceia pentru care 1989 a marcat și constituirea unui stat omogen din punct de vedere etnic, imigranții din afara Europei nu reprezintă o opțiune. Din contră, ideea restricționării imigrației nu este nicidecum izolată: aproximativ jumătate din unguri și polonezi doresc acest lucru, arată Stephen Holmes și Ivan Krastev în cartea lor recentă, „The Light that Failed” [„Lumina care s-a stins”].
Patriotism
Până acum strategiile naționale au dat greș, întrucât guverne naționaliste sprijinite deopotrivă de Biserica Catolică și de Biserica Ortodoxă continuă să facă apel la patriotismul populației în loc să-i asigure acele nevoi elementare care i-ar ține pe cei tineri, pe cei educați și familiile lor în țară, cum ar fi locurile de muncă și împrumuturile pentru locuințe.
În cele din urmă, nu e greu să-ți dai seama: oamenii ar rămâne în țară dacă ar putea să întrevadă un viitor pentru ei și copiii lor. Însă acesta e ultimul lucru pe care guvernele îl asigură. Din contră, minciunile și falsele lor promisiuni alimentează neîncrederea în elitele politice - lucru care devine la rândul său încă un motiv de a emigra.
În fața scăderii ratelor natalității, reforme precum cele din Finlanda, unde luna aceasta ministrul sănătății și afacerilor sociale Aino-Kaisa Pekonen a anunțat introducerea concediului parental de șapte luni plătit egal pentru ambii părinți, vor fi cu siguranță eficiente.
Însă, pentru Europa de Est, ele nu sunt realiste. În Croația guvernul a înființat recent un nou minister al demografiei, politicii sociale și tineretului pentru a se ocupa de acestă criză. Dar chiar și dacă un asemenea minister ar putea veni cu un set de inițiative care într-adevăr să conteze, bani pentru implementarea lor nu vor exista.
Un europarlamentar croat a devenit în decembrie noul vicepreședinte al Comisiei Europene pentru democrație și demografie. Dubravka Šuica, fost primar al orașului Dubrovnik, nu este cunoscută pentru contribuțiile ei în nici unul dintre domeniile pentru care este acum responsabilă. Va trece ceva timp până când ea și Comisia Europeană vor sesiza revoluția demografică ce se desfășoară acum în Europa.
Articol de Slavenka Drakulic (scriitoare croată; articol publicat în colaborare cu VoxEurop)
Traducere: Andrei Suba - RADOR