Președintele rus Vladimir Putin își bazează susținerea internă pe creșterea economică și pe restaurarea „Lumii rusești”. Cu economia în picaj, Kremlinul pare tot mai predispus să atace vecini foști sovietici pentru a-și reînnoi certificatele imperiale, titrează The Hill.
Acum 12 ani Rusia a invadat Georgia pentru a deturna atenția publică de la criza financiară din 2008, iar în 2014 a invadat Ucraina pentru a înăbuși protestele tot mai puternice împotriva cârmuirii lui Putin. Un cumul de factori va face următoarele câteva luni deosebit de periculoase pentru vecinii Rusiei, dar și pentru Rusia însăși.
O politică externă îndrăzneață poate muta lumina reflectoarelor de pe declinul economic al Rusiei, iar pandemia globală oferă o ocazie strategică unică. Capitalele occidentale sunt ocupate cu criza sanitară și consecințele ei economice. În plus, SUA se confruntă cu convulsii sociale și economice în toiul unor alegeri profund învrăjbitoare. Putin va căuta de urgență un fait accompli extern, mai ales că ar putea înfrunta o administrație mai combativă dacă fostul vicepreședinte Joe Biden va ajunge președinte. Deși echipa de securitate națională a SUA a replicat pe măsură la agresiunea Rusiei, Putin îl percepe pe Trump ca fiind mai permisiv. Iar dacă Trump va fi reales, Putin va căuta să ajungă cu SUA la un mare acord care să-i consfințească Rusiei noile cuceriri.
Kremlinul are mai multe opțiuni ofensive de-a lungul întinselor sale frontiere europene și central-asiatice. Deși Rusia aspiră să pună mâna pe nordul Kazahstanului, locuit de o numeroasă populație rusă, o astfel de operațiune ar fi îndelungată și distructivă și i-a aliena pe ceilalți aliați ai Rusiei din Asia Centrală. Un atac direct contra unui membru NATO cu o populație rusească apreciabilă, cum ar fi Estonia sau Letonia, ar putea fi tentant, dar e probabil ca el să provoace o replică americană în apărarea aliaților. Țările din afara NATO sunt cele mai vulnerabile, întrucât ele nu dețin un scut de securitate multinațional.
Ucraina rămâne un element crucial pe agenda neo-imperială a Moscovei. Independența ei și integrarea ei cu Occidentul demască revendicările ilicite ale Rusiei cu privire la istoria, identitatea, cultura și teritoriul țării. Deși Rusia ocupă în Ucraina Crimeea și părți din regiunea estică Donbas, Moscova nu a reușit să readucă Kievul înapoi sub controlul ei prin coerciție. Prin urmare, Putin are de cântărit mai multe opțiuni privind punerea în scenă a unui nou asalt asupra suveranității ei. Între acestea poate fi o nouă ofensivă pentru extinderea teritoriului din Donbas controlat de marionetele sale, după ce va fi pretins că procesul de pace de la Minsk a eșuat, sau ar putea fi vorba chiar și de o anexare fățișă a „republicilor populare” Donețk și Luhansk.
O altă posibilitate realistă ar fi o pretinsă operațiunea umanitară pentru a aproviziona cu apă Crimeea lovită de secetă. Ea ar putea duce la capturarea unei mari părți din coasta sudică a Ucrainei, de la Marea Azov până la importantul oraș portuar Odesa. O asemenea operațiune ar bloca accesul Ucrainei la Marea Neagră, strangulând și mai mult economia țării. Ar amenința totodată în mod direct România, aliat din NATO, precum și rutele comerciale și platformele energetice maritime din Marea Neagră. Rusia și-a plasat peste 150.000 de trupe și peste 100 de nave de război în stare de alertă ridicată în apropierea frontierei cu Ucraina, unde efectuează și o serie de exerciții militare ofensive. Moscova pretinde că asigură securitate militară contra unor amenințări teroriste, însă obiectivul real pare mult mai sinistru.
O perspectivă persistentă este absorbția Belarusului, văzut de Moscova drept un pământ rusesc cu un fals sentiment de identitate națională. Pretextul tulburărilor tot mai mari din Belarus și al alegerilor prezidențiale disputate din 9 august i-ar putea permite lui Putin să pozeze în eliberator național de sub regimul autocrat al lui Alexander Lukașenko. Nu se poate presupune că, în cazul căderii lui Lukașenko, la Minsk se va instala un guvern democratic pro-occidental. Din contră, Moscova va căuta să se asigure că Belarusul nu o va lua pe urmele Ucrainei și Georgiei, către instituțiile occidentale.
Dar, în ciuda calculelor sale, munca de clădire a imperiului depusă de Putin ar putea provoca reacții adverse chiar în Rusia. Până acum, opoziția fățișă de la Moscova s-a concentrat pe unele revendicări specifice - pierderile teritoriale ale Ingușeției, mazilirea unui guvernator popular din Kabarovsk, în Extremul Orient, limitarea drepturilor lingvistice ale populațiilor non-ruse sau poluarea mediului în regiunile din nordul îndepărtat. Paradoxal, în loc să distragă atenția de la problemele interne, o ofensivă externă ar putea deopotrivă să exacerbeze și să re-focalizeze nemulțumirea publică. O aventură costisitoare care ar sărăci și ar izola Rusia și mai mult ar putea convinge mari segmente ale populației ruse că unica soluție este răsturnarea lui Putin.
Articol de Janusz Bugajski (Center for European Policy Analysis [CEPA], Washington DC)
Traducere: Rador