Populiștii de la Budapesta și Varșovia șantajează UE în chestiunea statului de drept. Nu li se poate permite să izbândească.

„Brexit înseamnă Brexit” - refrenul fostului premier britanic Theresa May - merită un loc în manualele de filozofie în calitate de cea mai lipsită de sens propoziție care conține cuvântul „înseamnă”. Dar haideți să nu ne amăgim că, atunci când va exista un acord comercial UE-Regat sau nici un acord, vom descoperi în sfârșit ce înseamnă Brexit. Va fi nevoie de cinci ani cel puțin, dar mai probabil de 10, pentru a vedea un contur clar al noii relații dintre arhipelag și continent. Până atunci UE ar putea deveni o comunitate foarte diferită, iar Regatul Unit ar putea să nu mai existe.

Printr-un nou referendum care va avea loc probabil în următorii câțiva ani, scoțienii vor decide dacă vor să părăsească uniunea de 300 de ani cu Anglia și să se alăture iarăși celei europene. Dacă vor vota independența, în ciuda problemelor economice asociate ei, atunci Regatul Unit va trece efectiv în neființă. Orice politician britanic care vrea ca scoțienii să rămână alături de englezi va trebui să prezinte curând un alt model, federal, al uniunii britanice ca alternativă la independență. Așadar alegerea va fi între dispariția Regatului și un Regat Federal al Britaniei (Regatul Unit Federal ar rezulta într-un nefericit acronim [„FUK” - n.trad.]).

Calea de la referendumul din 2016 până la acest Brexit dur a fost presărată cu promisiuni încălcate: de la articolul publicat de Boris Johnson în Daily Telegraph la patru zile după vot, susținând senin că „vor continua să existe liber schimb și acces la piața unică”, și până la declarația secretarului comerțului de la acea vreme, Liam Fox, cum că un acord de liber schimb cu UE „ar trebui să fie unul dintre cele mai facile din istoria umanității”. Într-un triumf al disonanței cognitive, adepții Brexit-ului au reușit să cugete simultan două gânduri incompatibile: că „Europa” e un hidos complot franco-german pentru a îngropa Anglia într-un imperiu napoleonian; dar și că exact aceeași noi Napoleoni vor fi nevoiți (la porunca industriei germane de automobile) să-i acorde Regatului acces privilegiat și nelimitat la piața unică, astfel încât britanicii urmau să se vadă și cu slănina în pod și cu varza unsă.

Întrebarea care se pune acum este dacă între UE și Regat va exista o dinamică a convergenței ori a divergenței. Orice alternativă plauzibilă la actualul guvern britanic populist ar prefera un Brexit mai blând. Care ar presupune un guvern conservator mai pragmatic și mai competent sub un lider nou precum Rishi Sunak, actualul cancelar [ministrul finanțelor - n.trad.]. Ar fi și mai valabil în cazul unui cabinet laburist - ori condus de laburiști - sub Keir Starmer. Acestea, alături de logica propriului interes economic, sugerează că Regatul se va apropia din nou de UE, gradual, în timp, domeniu cu domeniu și chestiune cu chestiune.

Pe de altă parte, cu cât va fi Brexit-ul mai dur, cu atât mai mult va trebui Regatul să caute un model alternativ de afaceri. După cum o demonstrează și vaccinul Oxford-AstraZeneca pentru Covid-19, chiar și de unele singure Anglia și Țara Galilor încă mai au atuuri semnificative: servicii financiare, universități excelente, biotehnologie, DeepMind [companie de inteligență artificială - n.trad.], energie alternativă și industrii creative. Economia va fi mai mică decât ar fi fost fără Brexit, dar și-ar putea dezvolta în timp un nou profil, mai competitiv. Acestea indică divergența. Iar resentimentele și acuzele reciproce din jurul unui Brexit fără acord, dacă se va ajunge la el, probabil vor infecta și obstrucționa o bună bucată de vreme cooperarea în alte domenii, cum ar fi politica externă și de securitate.

Totuși, viitorul Brexit-ului va depinde la fel de mult și de evoluțiile de pe malul continental al Canalului [Mânecii]. Oamenii din Germania, Franța sau Italia vorbesc acum foarte puțin despre Brexit - nu doar fiindcă sunt sătui de subiect, ci și pentru că UE se confruntă cu alte două crize enorme, care cu siguranță vor fi discutate la Consiliul European de săptămâna aceasta. UE trebuie să-și adopte de urgență impresionantul buget și fondul de redresare totalizând 1,8 trilioane de euro, întrucât fără ele refacerea post-pandemie va fi mai dificilă, iar tensiunile nord-sud din zona euro ar putea deveni iarăși acute. Dar pentru a face acest lucru ea trebuie să înfrângă amenințările cu veto ale Ungariei și Poloniei, care au luat ostatic restul UE pentru a dilua și mai mult propusa condiționare a respectivelor fonduri de respectarea statului de drept.

Unii au argumentat că de fapt Brexit ar putea ajuta UE, deoarece, scăpate acum de incomodul client anglo-saxon, celelalte state membre se vor putea deplasa lin spre o integrare mai profundă. Dar e numai o iluzie. Vara aceasta a fost nevoie de o conferință-maraton de cinci zile pentru a fi convenite bugetul și fondul de redresare, din cauza rezistenței feroce opuse de „cei patru frugali” (Austria, Danemarca, Suedia și Olanda), cu premierul olandez Mark Rutte jucând rolul lui Thatcher.

Ceea ce le fac acum premierii ungar și polonez, Viktor Orbán, respectiv Mateusz Morawiecki, partenerilor lor din UE o face pe Thatcher să arate ca o eurofilă gingașă. O fi strigat fostul premier britanic „Îmi vreau banii înapoi”, dar măcar Regatul Unit era un mare contribuabil net la bugetul UE. După ce și-a obținut rabatul, ea a promovat în forță un proiect fundamental al integrării europene - piața unică al cărei „teren de joc nivelat” (o metaforă eminamente britanică) insistă acum UE că trebuie să-l accepte Regatul.

Ungaria și Polonia, din contră, urmează a fi enormi beneficiari neți ai celor două fonduri, care împreună ar putea contribui cu peste 6% la PIB-ul Ungariei. Și cu toate acestea ele refuză să accepte niște condiții de altfel minime privind statul de drept, fără de care UE ar înceta gradual să mai fie o comunitate a democrațiilor și o ordine juridică unitară.

În fapt, mesajul pe care îl transmit conducătorii ungar și polonez contribuabililor germani și olandezi este: nu vă vom lăsa să faceți acele transferuri financiare de care e nevoie cu disperare către statele sudice din zona euro precum Italia și Spania, ambele lovite grav de Covid-19, decât dacă ne veți lăsa să continuăm să folosim sume mari din banii voștri fără vreo condiție semnificativă. În Ungaria, acest lucru ar însemna redistribuirea banilor pentru consolidarea regimului tot mai nedemocratic al lui Orbán, pentru a nu mai pomeni că cel mai probabil de ei vor beneficia rudele și amicii săi.

Dacă acest șantaj nerușinat va izbândi, partidele de guvernare populiste, xenofobe și naționaliste din Ungaria și Polonia vor fi în măsură să continue să facă practic orice au ele chef, fiind și plătite generos pentru asta, și, culmea culmilor, mușcând și mâinile germane și olandeze care le hrănesc.

O rețetă pentru un Ungexit ori Polexit rapid? De ce ar fi atât de proști? Johnson poate vorbi cât vrea despre a fi și cu slănina în pod și cu varza unsă; Orbán efectiv o face.

Nu, amenințarea imediată pentru UE nu e ca Ungaria și Polonia s-o ia pe urmele Britaniei pe ușa de evacuare, ci aceea ca ele să rămână membri cu drepturi depline ai clubului în timp ce continuă să-i violeze cele mai importante reguli. E dificil de spus care e acum cel mai mare pericol pentru viitorul UE: o Britanie democratică plecată sau o Ungarie nedemocratică rămasă.

Articol de Timothy Garton Ash (istoric și editorialist)