Așa cum scriam în numărul anterior, Rechizitoriul din așa-zisul Dosar al Revoluției se constituie într-un Document prin care Statul român își asumă oficial un punct de vedere asupra Evenimentelor din decembrie 1989. M-am grăbit să citesc Documentul din două motive: E un Document de importanță istorică prin trimiterea în judecată în premieră a unui fost președinte al României.

E un document despre un moment care a constituit o preocupare majoră pentru mine ca Istoric și ca Istoric al clipei. La finele lecturii, am putut spune – fără a mă făli cu asta – că toate acuzațiile din document mă confirmă în cele ce-am scris timp de 30 de ani. Din punct de vedere oficial sînt asumate acum:

Teza Loviturii de stat care a fost cea poreclită pînă acum Revoluția din decembrie 1989.

Teza Împărțirii tortului de la MApN, din 22 decembrie 1989, ora 16. Aici principalele instituții de forță ale fostului regim l-au legitimat pe Ion Iliescu drept succesor al lui Nicolae Ceaușescu.

Potrivit unui amplu interviu dat mie de Victor Stănculescu, momentul de la MApN a fost cel în care Armata, cea care dăduse Lovitura de stat militară, a predat Puterea unei echipe de civili.

 Teza Diversiunii teroriste pentru legitimarea noii Puteri, pentru albirea Armatei și pentru asasinarea lui Nicolae Ceaușescu.

Teza Loviturii de stat puse la cale de Moscova.

Nu-mi e prea greu să-mi fac o imagine despre Document. Am avantajul față de alții de a ști despre ce-i vorba.

Am scris zeci de articole, am luat interviuri principalilor actori, am stat de vorbă cu mai toată lumea implicată în vreun sau altul în iarmarocul politico-securistic de la vremea respectivă.

Sînt – cum s-ar spune într-un limbaj neanalitic – doctor în Evenimentele din decembrie.

De pe această poziție îmi permit să fac multe observații la Document.

 Le voi strînge pe toate – probabil – întrun eseu mai amplu.

Pînă atunci mă rezum să abordez chestiunea crucială a viziunii asupra lui Decembrie 1989:

A fost Revoluție sau Lovitură de stat?

N-am crezut niciodată și n-o să cred în teza Revoltei spontane. Firește, nemulțumirea populară poate fi scînteia unei Lovituri de stat. Dar revolta populară în sine care să răstoarne un Guvern, fără complicitate din interior, fără Regizori din culise, nu reușește să răstoarne un Guvern nici măcar într-o țară bananieră, dapoi în România lui Ceaușescu. De aceea, am scris și voi scrie că evenimentele din decembrie 1989 au fost o Lovitură de stat pusă la cale de Moscova prin intermediul unei noi formule, Ieșirea în stradă a maselor populare. În Cehia, în RDG, echipele gorbacioviste au fost instalate în urma unor demonstrații de stradă. Cei aleși de Noul Țar, Mihail Gorbaciov, potrivit tradiției de lagăr că fiecare nou Proprietar de la Kremlin își pune oamenii săi în toate țările socialiste, au folosit demonstrațiile, orchestrate de Moscova, pentru a-i da jos pe foștii. În cazul lui Nicolae Ceaușescu formula nu putea fi aplicată. Altfel spus, Nicolae Ceaușescu nu putea fi schimbat printr-o Plenară a CC convocată de complotiști sub pretextul demonstrațiilor din stradă. Nicolae Ceaușescu era ales de Congres. Ca să scapi de el, trebuia să convoci Congresul mai întîi și Marea Adunare Națională mai apoi. Nicolae Ceaușescu strînsese în mîinile sale toată puterea. Nu se găsea nici un colț de putere independentă de Ceaușescu și care să fie activată pentru a-l răsturna. Era nevoie de un întreg scenariu în care Nicolae Ceaușescu să poată fi acuzat c-a tras în popor. În nici o țară socialistă foștii n-au fost dați jos de masele populare sau măcar de voința membrilor de partid. E greu de presupus că echipa lui Iliescu să nu fi fost implicată în Lovitura de stat. Ion Iliescu și ceilalți membri ai echipei au susținut că n-au avut nici o implicare în căderea lui Ceaușescu. O revoltă spontană a dus la prăbușirea Regimului și prin asta a tuturor structurilor de putere. Deoarece se crease un vid de putere, deosebit de periculos pentru țară, el, Ion Iliescu, a considerat că e datoria sa să lase fotoliul de la Editura Tehnică, unde ședea fără să stie nimic în dimineața lui 22 decembrie 1989, și să meargă la TVR. De aici, printr-un mecanism fatal, a ajuns să conducă țara timp de șase ani, din 1990 pînă în 1996. Acest punct de vedere l-am combătut ori de cîte ori a fost posibil.

I-am spus de mai multe ori lui Ion Iliescu că n-ar fi nici o problemă dacă ar accepta implicarea în Lovitura de stat. Și Ion Iliescu a refuzat cu încăpățînare să facă asta.

De ce?

Ca să nu transpire ceva din legătura sa cu Moscova?

Rechizitoriul împărtășește și el teza căderii lui Nicolae Ceaușescu de la sine. Și prin asta teza lui Ion Iliescu a vidului de putere. Cu toate acestea, Ion Iliescu e acuzat de a fi dat o lovitură de stat. Nu pentru răsturnarea lui Nicolae Ceaușescu, ci pentru rămînerea la Putere după 22 decembrie 1989. Documentul avansează din start istoria unei „grupări complotiste” formată înainte de 22 decembrie 1989: „Probatoriul administrat a relevat că pe fondul degenerării relaţiilor bilaterale dintre România şi URSS (degradare survenită ulterior momentului «Praga 1968»), urmare, inclusiv, a gravelor erori de politică internă – ce au produs o stare de nemulţumire profundă şi generală – s-a coagulat şi a evoluat o grupare dizidentă care a avut drept scop înlăturarea fostului preşedinte Ceauşescu Nicolae, dar menţinerea României în sfera de influenţă a URSS.

Această grupare complotistă a fost formată atît din civili (latura politică), cît şi din militari (latura militară), cu toţii marginalizaţi într-un fel sau altul prin deciziile fostului preşedinte. Componenţii grupului au aparţinut principalelor două filoane militare (MApN şi DSS), de la nivel mediu pînă la vîrf, dar şi structurilor civile ale statului român.

Desigur, nu doar membrii acestui grup au manifestat atitudini ostile regimului Ceauşescu, însă prin funcţiile deţinute (implicit, influenţele exercitate), dar mai ales prin raportare la evoluţia istorică (începînd cu 22 decembrie 1989), se poate afirma, fără echivoc, faptul că doar acest grup s-a dovedit eficient în demersul său.”

Teza Loviturii de stat date pentru răsturnarea lui Nicolae Ceaușescu are logică. Teza din Rechizitoriu e aiurea. Se înțelege din ea că membrii Grupului preconstituit au stat acasă și cînd au văzut căderea lui Ceaușescu și-au frecat mîinile și și-au zis, Acum e de noi, după care s-au sunat reciproc și au decis să se întîlnească la televiziune. De aici începînd, Grupul a pus mîna pe Putere apelînd la diversiunea cu teroriștii. Indiscutabil, Diversiunea cu teroriștii a servit Grupului. A servit și Armatei, care în felul acesta se legitima drept salvatoarea Poporului pe cale de a fi cucerit de cei care voiau să-l aducă pe Nicolae Ceaușescu înapoi. A servit și rușilor, care au dibuit că pe teren occidentalii împingeau la lărgirea hotarelor dincolo de perestroikă. Diversiunea a ținut lumea în case, astfel că demonstrațiile n-au mai fost posibile, tinerii au fost trimiși prin stațiile de metrou, și fără să fi fost declarată oficial, starea de urgență a funcționat din plin. Pericolul radicalizării revoluționare, al trecerii de la Jos Ceaușescu! la Jos comunismul! venea dinspre demonstrațiile de stradă.

Într-un fel Diversiunea cu teroriștii a servit și Occidentului. Pentru România era programată prăbușirea comunismului în sînge. Se pleca în această programare de la supraestimarea regimului Ceaușescu în materie de rezistență. Securitatea urma să-l apere pe Nicolae Ceaușescu, Armata trăgea în Securitate, Securitatea trăgea în Armată și, gata, minirăzboiul civil era în floare. Nicolae Ceaușescu le-a tras clapa la toți. Și colaboratorilor, și nomenklaturiștilor și instituțiilor de forță, plecînd de pe acoperișul CC și lăsîndu-se luat ostatic imediat ce a fost în elicopter. Comunismul ceaușist nu se prăbușea în sînge. Se lucrase ani în șir la demonizarea lui Nicolae Ceaușescu. Se lucrase ani în șir la demonizarea Securității. Nicolae Ceaușescu renunță la putere cît ai clipi. Securitatea încuiase armele în fișete și ținea ostentativ brațele încrucișate. Diversiunea cu teroriștii a asigurat presei mondiale cantitatea dorită de Breaking News-uri. Securitatea pornise la asalt pentru a-l readuce pe Nicolae Ceaușescu la Putere.

Așa cum am susținut în numeroase rînduri, Diversiunea cu teroriștii nu e opera unor forțe de pe plan intern. E genul de Operațiune sub acoperire a unui serviciu secret extern deosebit de puternic, același care contribuise la Căderea lui Ceaușescu. După opinia mea Grupul constituit sau măcar Ion Iliescu și Victor Stănculescu au fost informați despre inițierea și desfășurarea Operațiunii.

Rechizitoriul susține că Grupul preconstituit a pus la cale Diversiunea cu teroriștii. Indiferent de cine a pus la cale Diversiunea, Grupul constituit s-a folosit de ea pentru păstrarea unei Puteri pe care o cuceriseră prin răsturnarea lui Nicolae Ceaușescu. Ipoteza unei Echipe care pune mîna pe Putere sub semnul unei oportunități ivite peste noapte, ca un fel de pară mălăiață în gura lui nătăfleață, e menită să-l prezinte pe Ion Iliescu sub înfățișarea unuia cioflingar care n-a făcut altceva decît să fie mai iute de mînă decît alții. Și cînd acești Alții s-au deșteptat și au vrut să-i ia Puterea, Ion Iliescu a pus la cale o Diversiune sîngeroasă. Da, Grupul preconstituit a pus la cale Diversiunea prin care au păstrat Puterea. Dar această Putere nu le-a venit de-a gata. Pentru ea au dat Lovitura de stat prin care a căzut Nicolae Ceaușescu. Convinși că Puterea le aparține în chip legitim, ca membrii ai Complotului, cei din echipă s-au considerat îndreptățiți să apeleze la toate mijloacele pentru a păstra Puterea. Inclusiv la mijlocul sîngeros care a fost Diversiunea cu Teroriștii.

Teza Vidului de putere a fost și este susținută de Ion Iliescu pentru a scăpa de întrebările privind implicarea Moscovei în răsturnarea lui Ceaușescu. Voit sau nu, Rechizitoriul o împărtășește.