Texas. Mai puține persoane dispărute după inundațiile de Ziua Independenței

Texas. Mai puține persoane dispărute după inundațiile de Ziua IndependențeiSursă foto: Captură video Youtube NBC News

Autoritățile din Texas au revizuit în scădere bilanțul dispăruților, menținând că încă trei persoane sunt căutate după inundațiile catastrofale din weekendul de 4 iulie.

Bilanțul dispăruților după inundațiile din Texas, redus drastic

Comitatul Kerr, epicentrul inundațiilor produse de revărsarea fluviului Guadalupe, a anunțat că numărul persoanelor date dispărute a scăzut de la peste 160 la doar trei. O investigație amănunțită a permis stabilirea faptului că majoritatea celor inițial dispăruți se află în siguranță. Echipele de salvare continuă căutările în zona afectată, în speranța găsirii eventualelor victime rămase.

Impactul devastator al inundațiilor asupra comunităților locale

inundatii

inundatii / sursa foto: dreamstime.com

În centrul Texasului, ploile torențiale de la începutul weekendului de 4 iulie au cauzat inundații rapide și puternice, soldate cu cel puțin 135 de decese, dintre care 36 sunt copii. Cea mai afectată a fost colonia de vacanță Camp Mystic, unde 27 de copii și supraveghetori și-au pierdut viața pe malul fluviului. În comitatul Burnet, autoritățile încă nu au recuperat trupul unei persoane dispărute.

Apele umflate ale râului Guadalupe au ajuns până la coroanele copacilor și au acoperit acoperișurile cabanelor din Camp Mystic, în timp ce fetele dormeau peste noapte, inundând cabanele și provocând pagube semnificative. În dimineața zilei de duminică, familiile fetelor au primit permisiunea să intre în tabără. O fetiță a ieșit dintr-o clădire cu un clopot mare, iar un bărbat își căuta printre tufișuri și pietre copilul, după ce fiica sa fusese salvată dintr-o cabană situată în partea cea mai înaltă a taberei inundate.

Reacții oficiale și controverse privind gestionarea crizei

Președintele Donald Trump a vizitat zona afectată pe 11 iulie, în timp ce creșteau criticile privind răspunsul autorităților locale și impactul reducerilor bugetare la Serviciul Meteorologic Național (NWS). Oficialii din Kerrville au exprimat recunoștință față de cei peste 1.000 de agenți locali și federali implicați în operațiunile de salvare după această catastrofă naturală care a lovit statul Texas, potrivit AFP.

 

Ne puteți urmări și pe Google News