Testamentul neîndeplinit al Eroului Țării Moților. Care a fost marea dezamăgire a Crăișorului Munților după Revoluția de la 1848
Testamentul lui Avram Iancu a fost atât nescris, prin faptele sale, cât și scris, transmițând o moștenire națională. Avram Iancu a văzut lumina zilei Vidra de Sus, în Alba, în 15 iunie 1824 (când era prăznuit Sfântul Avraam Starețul, trecut la cele veșnice la 15 iunie 477). A venit pe lume la 40 de ani de la începerea acțiunii naționale conduse de Horea, Cloșca și Crișan.
Testamentul nescris al lui Avram Iancu
Avram Iancu a studiat Dreptul și apoi a devenit avocat, A început să se gândească la puterea exemplului. A decis că ridicarea la arme era singura care putea ajuta naționalitatea română din Ardeal să nu fie înghițită de agresiva deznaționalizare realizată de către nobilimea maghiară.
Împărații de la Viena ajunseseră după 1785, să lase mână liberă maghiarilor pentru a nu avea conflicte cu aceștia. Factorul declanșator al ideii de luptă națională a lui Iancu a fost la 15 martie 1848, când la Pojon, revoluționarii maghiari conduși de Lajos Kossuth decretaseră că românii nu au drepturi politice, iar Ungaria răzvrătită încorpora și Transivlania.
Din mai 1848 și până în vara anului 1849, Avram Iancu a organizat Țara Moților ca pe o cetate iar în cele trei Adunări Naționale de la Blaj, moții au decis să lupte pentru drepturile lor. Din păcate, promisiunile Vienei au rămas fără acoperire. Iancu, îndemnat de revoluționarii munteni și moldoveni a acceptat împăcarea cu Lajos Kossuth dar la finalul lunii august 1849, trupele ruse au învins armata maghiară punând capăt revoluției.
Testamentul scris al lui Avram Iancu
Din august 1849 și până la moartea sa la 10 septembrie 1872, Avram Iancu a refuzat orice ajutor sau recompensă de la oficialii imperiali. A refuzat să se vadă cu Franz Joseph deși împăratul își schimbase traseul unei vizite pentru a fi mai aproape de Țara Moților, în calea drumurilor lui Iancu.
În data de 20 decembrie 1850, aflat în localitatea Câmpeni, eroul și revoluționarul Avram Iancu a decis să redacteze și să dateze testamentul său, din care cităm: „Unicul dor al vieţii mele este să-mi văd naţiunea mea fericită, pentru care după puteri am şi lucrat până acum, durere, fără mult succes, dar tocma acum cu întristare văd că speranţele mele şi jertfa adusă se prefac în nimica. Nu ştiu câte zile mai pot avea. Un fel de presimţire îmi pare că mi-ar spune că viitorul este nesigur. Voiesc dară şi hotărât să dispun ca după moartea mea toată averea mea mişcătoare şi nemişcătoare să treacă în folosul naţiunii şi întru ajutorul înfiinţării unei academii de Drepturi, tare crezând că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile naţiunii noi. Câmpeni, 20 decebrie, Avram Iancu, avocat”...
Evident, dorința unei „academii naționale de drepturi” nu i s-a împlinit. În România, nicio facultate de drept nu-i poartă numele, acum când se vor împlini două secole de la nașterea sa.