Gorjeanul Emilian I. Bâldea, decorat de Regele Ferdinand I pentru fapte de eroism în Primul Război Mondial, a scris un tulburător Testament: „din cauza suferinţelor ce port în corpul meu de pe urma războiului din 1916-1918 n-aş putea să suport regimul la care aş fi supus acolo unde aş fi dus, şi din această cauză firul vieţii mele s-ar întrerupe”.

Domnule învăţător, vedeţi că ăştia vor să vă aresteze”, primea din ce în ce mai multe semnale de la consătenii săi. Ba chiar unii care aveau date precise îi ziceau că mâine, nu mai târziu, îl vor încătuşa.

Emilian I. Bâldea e un om înalt, semeţ, cu părul negru ca abanosul, îmbrăcat mai tot timpul în portul popular gorjenesc, ca fiu al Olteniei. Şi mai ales ştie a vorbi doar atunci când trebuie, fără multe cuvinte.

O nevastă şi trei copii

Ne aflăm în ziua de 25 mai 1947, în comuna Fărcăşeşti, mai jos de Târgu Jiu. Aici şi-a găsit Emilian dragostea şi s-a mutat alături de scumpa lui soţie, Ersilia Rovenţa, încă din 17 decembrie 1921.

De loc, bărbatul e din Teleşti. Frumoasă viaţă au avut împreună. Trei copilaşi i-a dăruit nevasta, pe Ersilia, ca pe mama sa o cheamă, apoi Speranţa şi Ion.

Tare îl mai doare acum întreaga lui fiinţă, când vede cum bocancul sovietic s-a aşezat peste grumazul românilor.

Înţelege că vremea lui e pe cale de-a se sfârşi. Vrea totuşi să le spună soţiei şi copiilor ce au de făcut după ce el n-o să mai fie în mijlocul lor.

Învăţăturile unui Om

Vorbele zboară, scrisul rămâne. Aprinde opaiţul, pe micul său birou, după ce toţi ai lui au adormit, ia o foaie de hârtie, umezeşte peniţa în călimară şi începe a-şi întocmi Testamentul.

Începe cu titlul, „Testament”, şi îl subliniază. Apoi literele se aşază, împăcate cu ele însele, una după alta, în ritmul minutarului. „Nu vârsta, care nu este atât de înaintată, mă determină să aştern aci aceste rânduri. M-am gândit la acest lucru în urma pregătirilor ce simt că se fac ca să fiu arestat din cauza credinţelor şi simţămintelor mele româneşti. De către oameni care afişează pe la toate răspântiile că reprezintă democraţia nouă.

Bănuind că din cauza suferinţelor ce port în corpul meu de pe urma războiului din 1916-1918 n-aş putea să suport regimul la care aş fi supus acolo unde aş fi dus, şi din această cauză firul vieţii mele s-ar întrerupe, m-am hotărât să las pe această cale câteva recomandări şi dispoziţiuni soţiei mele şi copiilor mei.

În primul rând, le reamintesc să nu uite că sunt români şi această recomandaţiune să treacă mai departe din tată în fiu, atâta timp cât va dura neamul meu.

Să nu uite că cinstea şi omenia sunt podoabe cu care s-au mândrit înaintaşii mei şi la fel să rămână şi celor care vor veni după mine.

Să fie iubitori ai bisericii şi ai gliei strămoşeşti. Să fie întotdeauna îmbrăcaţi în haina modestiei. Să lucreze în viaţa lor mai mult pentru binele public decât pentru al lor personal.

Dacă împrejurările şi oamenii îi vor lăsa şi le vor da ascultare, să stăruiască ca Societatea Cooperativă «Albina», la care am activat peste un sfert de veac, să-şi continue existenţa şi să-i asigure o dezvoltare vrednică de nădejdile şi gândurile mele.

Să fie oameni ai datoriei în orice direcţie ar activa în viaţa lor, pe care o doresc plină de fapte bune. Să nu considere puţinul ce le rămâne de pe urma mea ca o încurajare la trândăvie, ci să fie sârguincioşi şi chibzuiţi.

Tuturor o caldă îmbrăţişare de soţ şi de părinte în clipa când voi fi despărţit de viaţă, iar ţării mele, pe care am iubit-o şi pentru care m-am jertfit, îi urez viitor de aur”.

Semnează Emilian I. Bâldea şi apoi se simte împăcat. Mai sunt câteva ore până când zorile vor miji, dar nu are somn. Îşi priveşte nevasta şi copilaşii. Aşteaptă cele ce vor urma.

Vocea din mijlocul sălii de judecată

A doua zi, pe 26 mai 1947, la poarta casei lui se înfiinţează ciracii regimului roşu şi îl iau cu ei, ducându-l la carceră.

Va urma un proces cu final dinainte pregătit, în care gorjeanul continuă să facă ceea ce toată viaţa a crezut de cuviinţă. Să nu-şi plece fruntea şi să spună exact ce gândeşte.

La acuzele care i se aduc, cum că nu iubeşte noul regim stalinist, se ridică în picioare şi vocea, acum tunătoare, face ca sala, plină cu rânjete aduse special pentru a preamări minciuna, să tacă pe dată.

Emilian spune că „dacă poporul rus vrea să aibă recunoştinţa poporului român, să ne dea Basarabia înapoi!”.

E condamnat la ani grei de închisoare, dar credinţa în Dumnezeu şi robusteţea trupească îl vor izbăvi în cele din urmă, întorcându-se la ai lui, în mijlocul cărora se stinge la 23 martie 1970.

 

Povestea descoperirii documentului Povestea descoperirii documentului

Se cuvine în continuare să mulţumesc lui Sabin Cornoiu, salvamontist şi profesor de sport, totodată preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România, însă mai presus de toate, aş spune, vrednic fiu al comunei Teleşti din judeţul Gorj.

Omul acesta i-a intervievat pe aproape toţi consătenii lui, de opt ani încoace, a studiat arhivele comunale, judeţene, şi pe cele militare.

Dorinţa sa este de a scrie o carte despre toţi eroii născuţi în acest sat, cei care, încă de pe timpul revoluţiei lui Tudor Vladimirescu, apoi în Războiul de Independenţă de la 1877, în conflictul balcanic din 1913, în cele două conflagraţii mondiale, până la tragicele evenimente din 1989, au luat arma în mână ori au ieşit cu pieptul gol la luptă, atunci când au ştiut că ţara are nevoie de braţul lor.

Sabin a reuşit să scoată din uitarea vremurilor povestea de viaţă a nu mai puţin de 792 de oameni care au marcat, prin faptele lor, atât istoria acestui lor, cât şi a României.

Comoarea din podul casei

Sabin Cornoiu se referă, încă de când neam întâlnit, la un anume personaj care i-a dat fiori. Emilian I. Bâldea.

Salvamontistul îmi spune că a fost primit cu braţele deschise şi cu lacrimi în ochi în casele din satul lui. Urmaşii celor ce au făcut cândva umbră pământului au scos din pod lăzi întregi cu fotografii îngălbenite şi documente.

Aşa descoperă testamentul pe care vrednicul învăţător l-a scris în acea noapte de mai, în 1947.

Şi nu doar atât. Povestea sa nu se limitează doar la învăţăturile transmise copiilor lui. Viaţa acestui om, în integralitatea sa, reprezintă fără doar şi poate un model, în toate privinţele.

 

Voluntar din prima zi de mobilizare

Emilian a fost fiul Polixeniei şi al lui Ion Bâldea, născut în comuna Teleşti, în ziua de 31 octombrie 1893. Tatăl său fusese, la rându-i, învăţător.

În 1916, când Ţara intră în Marele Război, tânărul se înrolează ca voluntar în Armata Română. Era ziua de 15 august, cea a mobilizării generale, şi el atunci vine şi se înscrie în catastifele militare.

Va face parte din Regimentul 18 Infanterie Gorj, luptând la Buliga, în Pasul Vulcan, pe frontul din Hunedoara, pe dealul Bran şi pe Valea Streiului, în cele din urmă pe Muntele Pietrosu, unde este grav rănit în omoplatul drept.

 

Refuză pensia de invaliditate

După război rămâne cu un grad de invaliditate de 20%, conform fişei sale medicale. Fusese definitiv reformat încă din 4 noiembrie 1917.

În data de 4 iunie 1918 e decorat cu Virtutea Militară, clasa a II-a, „pentru vitejia şi avântul de care a dat dovadă în luptele din Transilvania„. Şi avansat la gradul de caporal.

Având în vedere că este invalid de război, statul îi acordă o pensie. Când aude aşa ceva, Emilian trimite o scrisoare către autorităţi, respingând orice fel de avantaj material.

Susţine ferm că Ţara e prea slăbită după atâtea distrugeri, iar el nu vrea s-o împovăreze, căci are din ce să trăiască. „Statul a ieşit slăbit din război, iar eu am pământ şi pădure, care sa-mi asigure existenţa”.

Motor al comunităţii

România intră pe drumul refacerii, iar personajul nostru se întoarce în satul lui şi vrea să-i unească pe oameni în jurul ideii de solidaritate, aşa că înfiinţează Banca Populară „Albina”.

După ce se căsătoreşte cu Ersilia şi se mută în satul ei, Emilian înfiinţează şi în comuna Fărcăşeşti o entitate asemănătoare celei din Teleşti, numită Societatea Cooperativă „Albina”.

 

Cartea de vizită de la Nicolae Iorga

Deloc întâmplător, în acest context, marele istoric Nicolae Iorga îi strânge mâna lui Emilian I. Bâldea, în ziua de 11 iulie 1932, felicitându-l pentru „credinţa şi energia” sa şi urându-i „zile mai bune”.

Cuvintele se văd şi azi pe cartea de vizită a omului politic. Excepţionalul document se află între celelalte amintiri rămase de pe urma învăţătorului, membru al Partidului Naţionalist-Democrat, condus de Nicolae Iorga.

 

Aceasta este istoria noastră.

Să luăm aminte Mi se prezintă două acte. Stau unul lângă altul. Din epoci diferite, privesc totuşi pe acelaşi om.

Primul, din 20 noiembrie 1925, e semnat de Regele Ferdinand I. Întregitorul conferă, prin Înalt Ordin, „soldatului invalid” Bâldea I. Emilian atât Brevetul, cât şi Medalia „Victoria”. În numele a ceea ce fusese considerat „marele război pentru civilizaţie, 1916-1921”.

Al doilea reprezintă „Mandatul de arestare”, din 28 iunie 1947.