Editura Evenimentul si Capital

Descoperire senzațională. Testamentul unui erou din Primul Război Mondial, scris înainte de a fi arestat de comuniști

Autor: | | 5 Comentarii | 7410 Vizualizari

Emilian I. Bâldea. Gorjean. Voluntar în Primul Război Mondial. Decorat de Regele Ferdinand I şi lăudat pentru abnegaţia sa de Nicolae Iorga. Domnule învăţător, îţi dăm azi cuvântul, căci ai să ne spui, dincolo de bariera timpului, cea mai importantă lecţie, valabilă oricărie generaţii. Despre patriotism, curaj, modestie, credinţă şi cinste.

„Domnule învăţător, vedeţi că ăştia vor să vă aresteze”, primea din ce în ce mai multe semnale de la consătenii săi. Ba chiar unii care aveau date precise îi zic că mâine, nu mai târziu, îl vor încătuşa.

Emilian I. Bâldea e un om înalt, semeţ, cu părul negru ca abanosul, îmbrăcat mai tot timpul în portul popular gorjenesc, ca fiu al Olteniei. Şi mai ales ştie a vorbi doar atunci când trebuie, fără multe cuvinte.

Rostogoleşte simţămintele în sinea lui, până să le dea drumul în lume. Te priveşte drept, cumpănindu-te.

Când se porneşte a zice ceva, apăsate îi sunt gândurile, pe care cu sufletul le contopeşte în fiece silabă.

O nevastă şi trei copii

Ne aflăm în ziua de 25 mai 1947, în comuna Fărcăşeşti, mai jos de Târgu Jiu. Aici şi-a găsit Emilian dragostea şi s-a mutat alături de scumpa lui soţie, Ersilia Rovenţa, încă din 17 decembrie 1921.

De loc, bărbatul e din Teleşti. Apăi dacă te urci pe un cal zdravăn doar ce dai o goană între Teleşti şi Fărăcăşeşti. Ca să nu spui că ori acolo, ori dincolo, tot acasă s-ar zice că eşti.

Frumoasă viaţă au avut împreună. Trei copilaşi i-a dăruit nevasta, pe Ersilia, ca pe mama sa o cheamă, apoi Speranţa şi Ion. I-a învăţat pe copilaşii săi, ca şi pe cei de la şcoală, că nimic nu e mai presus de a-ţi iubi ţara şi a căuta să fii drept în faptele tale.

Durerea din suflet

Tare îl mai doare acum întreaga lui fiinţă, când vede cum bocancul sovietic s-a aşezat peste grumazul românilor.

Cerul plin de nori şi-a trimis parcă cenuşiul în ochii domnului Bâldea, dar spinarea nu i s-a încovoiat de fel, şi de câte ori are ocazia spune ce îl arde, aruncând jăratec peste ocupanţi, în special pe seama slugilor lor, beţivii şi leneşii din sat care au devenit peste noapte cârmuitori.

Înţelege că vremea lui e pe cale de-a se sfârşi. Vrea totuşi să le spună soţiei şi copiilor ce au de făcut după ce el n-o să mai fie în mijlocul lor.

Învăţăturile unui Om

Vorbele zboară, scrisul rămâne. Aprinde opaiţul, pe micul său birou, după ce toţi ai lui au adormit, ia o foaie de hârtie, umezeşte peniţa în călimară şi îşi întocmeşte Testamentul.

Începe cu titlul, “Testament”, şi îl subliniază. Apoi literele se aşează, împăcate cu ele însele, una după alta, în ritmul minutarului. “Nu vârsta, care nu este atât de înaintată, mă determină să aştern aci aceste rânduri. M-am gândit la acest lucru în urma pregătirilor ce simt că se fac ca să fiu arestat din cauza credinţelor şi simţămintelor mele româneşti. De către oameni care afişează pe la toate răspântiile că reprezintă democraţia nouă.

Bănuind că din cauza suferinţelor ce port în corpul meu de pe urma războiului din 1916-1918 n-aş putea să suport regimul la care aş fi supus acolo unde aş fi dus, şi din această cauză firul vieţii mele s-ar întrerupe, m-am hotărât să las pe această cale câteva recomandări şi dispoziţiuni soţiei mele şi copiilor mei.

În primul rând, le reamintesc să nu uite că sunt români şi această recomandaţiune să treacă mai departe din tată în fiu, atâta timp cât va dura neamul meu.

Să nu uite că cinstea şi omenia sunt podoabe cu care s-au mândrit înaintaşii mei şi la fel să rămână şi celor care vor veni după mine.

Să fie iubitori ai bisericii şi ai gliei strămoşeşti. Să fie întotdeauna îmbrăcaţi în haina modestiei. Să lucreze în viaţa lor mai mult pentru binele public decât pentru al lor personal.

Dacă împrejurările şi oamenii îi vor lăsa şi le vor da ascultare, să stăruiască ca Societatea Cooperativă ‘Albina’, la care am activat peste un sfert de veac, să-şi continue existenţa şi să-i asigure o dezvoltare vrednică de nădejdile şi gândurile mele.

Să fie oameni ai datoriei în orice direcţie ar activa în viaţa lor, pe care o doresc plină de fapte bune. Să nu considere puţinul ce le rămâne de pe urma mea ca o încurajare la trândăvie, ci să fie sârguincioşi şi chibzuiţi.

Tuturor o caldă îmbrăţişare de soţ şi de părinte în clipa când voi fi despărţit de viaţă, iar ţării mele, pe care am iubit-o şi pentru care m-am jertfit, îi urez viitor de aur”.

Semnează Emilian I. Bâldea. Se simte împăcat. Mai sunt câteva ore până când zorile vor miji, dar nu are somn. Îşi priveşte nevasta şi copilaşii. Şi aşteaptă.

Vocea din mijlocul sălii de judecată

A doua zi, pe 26 mai 1947, la poarta casei lui se înfiinţează ciracii regimului roşu şi îl iau cu ei, ducându-l la carceră.

Va urma un proces cu final dinainte pregătit, în care gorjeanul continuă să facă ceea ce toată viaţa a crezut de cuviinţă. Să nu-şi plece fruntea şi să spună exact ce gândeşte.

La acuzele care i se aduc, cum că nu iubeşte noul regim stalinist, se ridică în picioare şi vocea, acum tunătoare, face ca sala, plină cu rânjete aduse special pentru a preamări minciuna, să tacă pe dată.

Emilian spune că „dacă poporul rus vrea să aibă recunoştinţa poporului român, să ne dea Basarabia înapoi!”.

E condamnat la ani grei de închisoare, dar credinţa în Dumnezeu şi robusteţea trupească îl vor izbăvi în cele din urmă, întorcându-se la ai lui, în mijlocul cărora se stinge la 23 martie 1970.

Căutătorul destinelor

Se cuvine în continuare să mulţumesc lui Sabin Cornoiu, salvamontist şi profesor de sport, totodată preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România, însă mai presus de toate, aş spune, vrednic fiu al comunei Teleşti din judeţul Gorj.

Omul acesta i-a intervievat pe aproape toţi consătenii lui, de opt ani încoace, a studiat arhivele comunale, judeţene, şi pe cele militare. Dorinţa sa este de a scrie o carte despre toţi eroii născuţi în acest sat, cei care, încă de pe timpul revoluţiei lui Tudor Vladimirescu, apoi în Războiul de Independenţă de la 1877, în conflictul balcanic din 1913, în cele două conflagraţii mondiale, până la tragicele evenimente din 1989, au luat arma în mână ori au ieşit cu pieptul gol la luptă, atunci când au ştiut că ţara are nevoie de braţul lor.

Sabin a reuşit să scoată din uitarea vremurilor povestea de viaţă a nu mai puţin de 792 de oameni care au marcat, prin faptele lor, atât istoria acestui loc, cât şi a României.

Comoara din podul casei

Interlocutorul meu se referă, încă de când ne-am întâlnit, la un anume personaj care i-a dat fiori. Emilian I. Bâldea.

Salvamontistul îmi spune că a fost primit cu braţele deschise şi cu lacrimi în ochi în casele din satul lui. Urmaşii celor ce au făcut cândva umbră pământului au scos din pod lăzi întregi cu fotografii îngălbenite şi documente.

Aşa descoperă testamentul pe care vrednicul învăţător l-a scris în acea noapte de mai, în 1947.

Şi nu doar atât. Povestea sa nu se limitează doar la învăţăturile transmise copiilor lui. Viaţa acestui om, în integralitatea sa, reprezintă fără doar şi poate un model, în toate privinţele.

Voluntar din prima zi de mobilizare

Emilian a fost fiul Polixeniei şi al lui Ion Bâldea, născut în comuna Teleşti, în ziua de 31 octombrie 1893. Tatăl său fusese, la rându-i, învăţător.

În 1916, când Ţara intră în Marele Război, tânărul se înrolează ca voluntar în Armata Română. Era ziua de 15 august, cea dintâi a mobilizării generale, şi el atunci vine şi se înscrie în catastifele militare.

Va face parte din Regimentul 18 Infanterie Gorj, luptând la Buliga, în Pasul Vulcan, pe frontul din Hunedoara, pe dealul Bran şi pe Valea Streiului, în cele din urmă pe Muntele Pietrosu, unde este grav rănit în omoplatul drept.

Refuză pensia de invaliditate

După război rămâne cu un grad de invaliditate de 20%, conform fişei sale medicale. Fusese definitiv reformat încă din 4 noiembrie 1917.

În data de 4 iunie 1918 e decorat cu Virtutea Militară, clasa a II-a, “pentru vitejia şi avântul de care a dat dovadă în luptele din Transilvania”. Şi avansat la gradul de caporal.

Având în vedere că este invalid de război, statul îi acordă o pensie. Când aude aşa ceva, Emilian trimite o scrisoare către autorităţi, respingând orice fel de avantaj material.

Susţine ferm că Ţara e prea slăbită după atâtea distrugeri, iar el nu vrea s-o împovăreze, căci are din ce să trăiască. “Statul a ieşit slăbit din război, iar eu am pământ şi pădure, care sa-mi asigure existenţa”.

Motor al comunităţii

România intră pe drumul refacerii, iar personajul nostru se întoarce în satul lui şi vrea să-i unească pe oameni în jurul ideii de solidaritate, aşa că înfiinţează Banca Populară “Albina”.

Fenomenul băncilor populare exista la noi încă înainte de război. Orăşenii şi ţăranii, de cele mai multe ori cu intelectualitatea în fruntea lor, formează asemenea instituţii cu ajutorul cărora pot lua împrumuturi la dobânzi mici, în vederea dezvoltării mijloacelor de producţie. Alternativa ar fi fost ucigătoare pentru capitalul autohton, adică să fie la mâna cămătarilor.

Banii strânşi din cotizaţiile membrilor băncii, în speţă comunitatea, servesc şi unor instituţii educative şi culturale, pe plan local.

După ce se căsătoreşte cu Ersilia şi se mută în satul ei, Emilian înfiinţează şi în comuna Fărcăşeşti o entitate asemănătoare celei din Teleşti, numită Societatea Cooperativă “Albina”.

Cartea de vizită de la Nicolae Iorga

Deloc întâmplător, în acest context, marele istoric Nicolae Iorga îi strânge mâna lui Emilian I. Bâldea, în ziua de 11 iulie 1932, felicitându-l pentru “credinţa şi energia” sa şi urându-i “zile mai bune”.

Cuvintele se văd şi azi pe cartea de vizită a omului politic. Excepţionalul document se află între celelalte amintiri rămase de pe urma învăţătorului, membru al Partidului Naţionalist-Democrat, condus de Nicolae Iorga.

Aceasta este istoria noastră. Să luăm aminte

Mi se prezintă două acte. Stau unul lângă altul. Din epoci diferite, privesc totuşi pe acelaşi om.

Primul, din 20 noiembrie 1925, e semnat de Regele Ferdinand I. Întregitorul conferă, prin Înalt Ordin, “soldatului invalid” Bâldea I. Emilian atât Brevetul, cât şi Medalia “Victoria”. În numele a ceea ce fusese considerat „marele război pentru civilizaţie, 1916-1921”.

Al doilea reprezintă “Mandatul de arestare”, din 28 iunie 1947, înainte ca acela care fusese îmbrăţişat, cu numai 22 de ani în urmă, să fie încarcerat în Penitenciarul Văcăreşti, în calitate de “agricultor”.

Nimic despre faptele lui de arme din Primul Război Mondial. Nimic despre ceea ce a construit în conştiinţele semenilor pe timp de pace.

Azi, domnule Emilian I. Bâldea, te invităm printre noi, să ne vorbeşti despre Ţara pe care nu ai încetat niciodată s-o iubeşti.

SURPRIZA la casele de schimb valutar! La cat a ajuns EURO astazi




Stirile zilei

Alte articole din categoria: Evenimentul istoric

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI