Testamentul lui Silvio Berlusconi. Cu ce s-au ales, până la urmă, cei cinci copii ai săi
- Iulia Moraru
- 11 septembrie 2023, 20:45
Cei cinci copii ai lui Silvio Berlusconi au consimțit toate prevederile testamentului fostului premier italian, care a murit în luna iunie a acestui an.
Testamentul lui Silvio Berlusconi nu a conferit niciunui dintre cei cinci copii controlul exclusiv asupra imperiului de afaceri și altor active pe care le deținea.
Pier Silvio şi Marina, cei doi copii ai lui Silvio Berlusconi din prima sa căsătorie, vor împărţi în mod egal 53% din acţiunile holdingului de familie, Fininvest.
În timp ce restul acţiunilor va fi distribuit între cei trei copii ai lui Berlusconi din a doua sa căsătorie, Barbara, Eleonora şi Luigi.
Testamentul lăsat de Silvio Berlusconi, agreat de copii
În prezent, Marina Berlusconi ocupă funcția de președintă a Fininvest. În timp ce Pier Silvio Berlusconi deține poziția de CEO al companiei de media Mediaset.
Potrivit surselor ANSA, o echipă de avocați și consultanți financiari a lucrat asiduu pentru a clarifica numeroasele aspecte ale testamentului după decesul lui Berlusconi.
Cei cinci moștenitori urmează să semneze un document luni, la vila fostului premier din Arcore, lângă Milano. Documente prin care confirmă acceptarea completă a testamentului tatălui lor. Acest lucru înseamnă că niciunul dintre ei nu a solicitat un inventar, ceea ce ar fi prelungit procedura.
Fostul premier italian a murit în iunie
Fostul premier italian a murit pe 12 iunie. Cu două luni înainte de moartea sa, au apărut informații potrivit cărora Silvio Berlusconi suferă de cancer (leucemie).
Politicianul, în vârstă de 86 de ani, se arăta optimist că va trece cu bine peste această situație.
„Am reuşit să revin chiar şi din situaţii dificile şi delicate”, a declarat el pentru un ziar care face parte din imperiul său mediatic.
Medicul său, dr. Alberto Zangrillo, recunoștea atunci că fostul premier italian suferă de „o patologie gravă”. El spune că se află într-o situaţie „dificilă”.
Starea de sănătate a lui Berlusconi s-a deteriorat considerabil în ultimii ani. Cu intervenții chirurgicale pe cord deschis în 2016 și numeroase internări în spital de când a contractat COVID-19 în urmă cu trei ani.
A fost prim-ministru în 1994-1995, 2001-2006 și 2008-2011 și, deși nu are un rol direct în guvern, partidul său Forza Italia este membru al coaliției de dreapta a premierului Giorgia Meloni.