Mașini electrice, cu 79% mai multe probleme decât cele clasice

Mașini electrice, cu 79% mai multe probleme decât cele clasice Sursa Foto: Arhiva EVZ

Automobilele electrice au cu 79% mai multe probleme tehnice decât cele cu motor termic, potrivit celui mai recent sondaj anual realizat de Consumer Reports.

Jake Fisher, directorul centrului de testare auto al grupului, spune că problemele tehnice nu au legătură cu sistemul de propulsie. Aceste mașini electrice au probleme în general din cauza tehnologiei avansate de care dispun.

Mașinile noi, predispuse la mai multe probleme tehnice

Mașinile electrice tind să aibă mai multe probleme pentru că în general sunt modele noi. Astfel, fiind proaspăt lansate, acestea au mai multe defecțiuni, indiferent de motorizare. Producătorii auto nu au la dispoziție mai mulți ani pentru a rezolva toate problemele, întrucât au deja modelele pe care le produc de ani de zile.

În plus, modelele electrice tind să fie mai scumpe și să includă tehnologii mai sofisticate, de la senzori suplimentari la tot felul de gadgeturi. Toate aceste dotări cresc riscurile ca unele lucruri să nu meargă cum trebuie:

Ne puteți urmări și pe Google News

„Dacă vă uitați la vehiculele electrice, ele tind să fie dotate cu noi tehnologii, cele mai recente gadgeturi și ecrane", explică Fisher.

Super-bateria produsă de chinezi ar putea fi viitorul mașinilor electrice

Proprietarii de mașini electrice reclamă probleme cu bateriile și încărcarea

Aceste probleme apar din cauză că mașinile sunt noi:

„Dacă toți producătorii ar fi făcut mașini electrice de 100 de ani și apoi unul dintre ei ar fi decis brusc să construiască un motor cu ardere internă cu o transmisie, acesta ar fi plin de probleme", a detaliat expertul.

Conform studiului, camionetele electrice au cele mai multe probleme tehnice. Aceste vehicule se află la intersecția dintre două tipuri de mașini mai puțin fiabile, vehiculele electrice și camionetele.

Consumer Reports realizează în fiecare an un sondaj în rândurile abonaților săi

Rezultatele finale sunt calculate prin combinarea datelor din ultimii trei ani. La modelele auto noi sunt utilizate în general datele de fiabilitate anterioare ale producătorului respectiv, astfel că multe mașini recente „moștenesc", de fapt, istoricul cu probleme al producătorului.

Nu toate automobilele electrice au, însă, probleme, arată sondajul Consumer Reports. Mașinile Tesla Model 3 și Model Y, precum și Ford Mustang Mach-E, de pildă, au atins fiabilitatea așteptată.

Cele mai puțin fiabile s-au dovedit, în general, hibridele plug-in. Motivul este că motoarele cu combustie, motoarele electrice și sistemele de încărcare ale acestor autovehicule sunt vulnerabile la toate problemele tehnice cu care se poate confrunta o mașină electrică sau una obișnuită.