Pentru câteva minute, haideți să fim puțin sinceri cu noi și să răspundem unei întrebări simple. Nu ține de politică, ci de structura noastră de a fi, ca oameni. De modul în care suntem noi construiți pe dinăuntru.
Înainte să răspundeți întrebării, imaginați-vă următorul context: tu, cititorule, ești un om modest, care duce un trai simplu la poalele Munților Apuseni, în comuna Horea. E 20 ianuarie 2014, iar afară e frig, viscolește și prin ceața densă cade o ploaie rece ca gheața. Ești la tine în casă, unde e cald și bine, și te uiți la televizor. Deodată, vezi o știre în care se pomenește că un avion s-a prăbușit undeva, în vârful muntelui la poalele căruia locuiești tu.
Acum, vine întebarea. Răspunde, cititorule, cât poți tu de sincer! Te-ai fi dus, prin gerul de afară, să mergi vreo 3-4 kilometri printr-o zăpădă până la brâu, să urci prin întuneric, noaptea, pe munte, în ideea că poate îi găsești pe supraviețuitorii acelui accident aviatic? Înainte să răspunzi, ia în calcul condițiile meteorologice și șansa mare să te întâlnești cu un urs sau vreun lup! Până te gândești tu să răspunzi, hai că răspund eu.
NU. Categoric NU aș fi ieșit din casă să-i caut prin gerul ăla cumplit pe supraviețuitorii acelui accident aviatic. Lăsând la o parte comoditatea care mă caracterizează, aș fi gândit că plătesc o grămadă de taxe și impozite, pe care statul le dă unor instituții publice care are oameni specializați să intervină în astfel de situații. Că instituțiile alea au cheltuit o căruță de bani pe aparatură de localizare ultra sofisticată și că sigur o să se descurce specialiștii. Din păcate, asta e gândirea șablon pe care o avem majoritatea dintre noi.
Mă bucur enorm că Gheorghe Giurgiu, Argentin Todea şi Gheorghe Trif nu gândesc ca mine și ca mojoritatea dintre voi. Mă bucur că oamenii aceștia au alte sisteme de referință. Dacă și ei ar fi gândit ca noi, accidentul aviatic nu ar mai fi avut supraviețuitori. Cei trei moți sunt educați altfel. Ei nu așteaptă să-i ajute alții. Ei nu așteaptă deciziile incompetente de la București. Ei pur și simplu au aflat că niște oameni sunt la ananghie, în pericol de moarte, și s-au gândit să dea o mână de ajutor.
Cei trei locuitori din Horea, fără să stea prea mult pe gânduri, au luat-o noaptea prin pădure, prin condițiile acelea vitrege. După o oră și jumătate, i-au găsit pe supraviețuitori și le-au dat hainele de pe ei. La propriu. I-au încălzit cum au putut, au improvizat niște tărgi și i-au cărat, chiar și pe brațe, până la ambulanțele SMURD. Aceasta este o lecție de ajutor, dată fără ca cei trei moți să aștepte ceva în schimb. Cireașa de pe tort în toată lecția asta de ajutor, care bate chiar și cel mai tare scenariu de la Hollywood sau Bollywood, este amplasarea acelei cruci de lemn, în memoria celor doi morți. Imaginați-vă cum au urcat moții aceia cu crucea în spate, pe drumul Golgotei până la locul accidentului! Un alt lucru care mi-a atras atenția a fost modul în care moții au făcut acest bine. Exact cum spune la Biblie: fără fală. Ca să înțelegeți mai bine ce înseamnă să ajuți fără să faci din asta un spectacol la televizor, uitați-vă la modul în care oferă, mai bine zis oferea ajutor Gigi Becali, un fariseu autentic. El lua o armată de jurnaliști de casă după el, ca să-l filmeze în timp ce împărțea bani săracilor sau neajutoraților, chestie care se contabiliza în capital electoral. Cei trei moți au ajutat pentru că așa au simțit. Pur și simplu. La înmormântarea tinerei studente la medicină, Argentin Todea a venit la București pe banii lui și a asistat la ceremonie, undeva retras. El chiar a cerut presei să fie lăsat în pace și să nu fie băgat în seamă, pentru că vrea doar să-și exprime regretul că n-a putut s-o salveze și pe fată.
Acum, la rece, după ce am văzut ce impact enorm a avut gestul celor trei moți, care au salvat de la moarte niște oameni care erau sortiți pieirii, în mod sigur aș ieși din casă, pe un ger năprasnic, pentru a încerca să salvez viața unor oameni care s-ar putea afla într-o situație identică. Diferența de percepție a unei astfel de situații mi-a fost dată de acești trei moți, care ne-au servit tuturor o lecție de viață.
E păcat că astfel de oamenii nu sunt prețuiți și promovați pe măsura sufletului lor. Astfel de oameni trebuie să fie exemple pentru copiii noștri, nu personaje ca Bianca Drăgușanu. Asta dacă vrem să evoluăm ca nație!
Recomandările noastre
