Tesla, dată în judecată după o femeie însărcinată a fost lovită cu o mașină Model X. „Este defect”

Tesla. Sursa foto: Arhiva EVZ

Tesla a fost dată în judecată după ce un copil de 2 ani a lovit-o pe mama sa însărcinată cu o mașină Model X. În 2019, femeia din California, Mallory Harcourt, a intentat un proces împotriva Tesla pentru incident, acuzând compania de neglijență, fraudă a consumatorilor și răspundere pentru produse.

Tesla a fost dată în judecată

Ea susține în proces că noul ei SUV Model X din 2018 era „defect” și că fiul ei de doar 2 ani a reușit să pornească vehiculul și să o lovească cu el în afara casei familiei din Santa Barbara. Mama, care la acea vreme era însărcinată în opt luni cu cel de-al doilea copil, a rămas lipită de un perete din garaj când vehiculul a accelerat.

Sursa Foto: Arhiva EVZ

Femeia a suferit fracturi și a fost nevoită să o nască prematur pe fiica ei, aproximativ o săptămână mai târziu, având bazinul rupt. „Rănile lui Mallory s-au vindecat în timp, dar durerea ei este permanentă”, au scris avocații săi într-un document juridic din 8 aprilie.

„Nimeni nu s-ar putea aștepta ca un copil de doi ani ce se urcă în podeaua unui vehicul, care se află în parcare cu frâna de mână activată să poată face ca vehiculul să pornească, să iasă din parcare și să se deplaseze”, au adăugat avocații. „Un astfel de vehicul este defect.”

Sursa foto: Dreamstime.com

Cum s-a produs incidentul

Femeia care a dat în judecată compania lui Elon Musk și soțul ei achiziționaseră un Model X ca vehicul de familie după ce au văzut reclame despre că acesta este „cel mai sigur, mai rapid și mai capabil SUV vreodată”. Incidentul a avut loc la doar patru zile după ce părinții au cumpărat vehiculul. Tânărul nu a fost supravegheat câteva minunte și s-a urcat în zona pentru picioare a vehiculului prin ușa deschisă.

„Apoi a contactat pedala de frână, care a pornit mașina și a închis automat portiera șoferului. Câteva secunde mai târziu, băiatul ( identificat ca B.H.) a întins mâna și a atins maneta schimbătorului de viteze de pe tija volanului, ceea ce a scos mașina din parcare”, se arată în documentele instanței.

„B.H. a apăsat apoi pedala de accelerație, ceea ce a făcut ca mașina să înceapă să se miște înainte. Din momentul din care B.H. a intrat în Tesla până când a început să se miște, au fost doar câteva secunde”, este continuarea.

Ce spune compania Tesla

Compania a susținut în documentele instanței că doar femeia este doar de vină pentru incident și că designul Modelului X i-a salvat probabil viața.

„Dovezile vor arăta că doamna Harcourt a fost singura de vină pentru rănile sale și că funcțiile sofisticate de asistență pentru șofer din Model X au salvat-o pe ea și pe copiii ei de răni mult mai grave”, au scris avocații Tesla, în procesul depus pe 8 aprilie. „Doamna Harcourt și-a lăsat în mod neglijent fiul de doi ani nesupravegheat pe aleea, cu acces la un vehicul care avea două uși deschise și cheile înăuntru, suficient pentru a-i permite să urce în vehicul, să calce pedalele și să o pună în viteză”, au continuat aceștia.

Avocații companiei au declarat în dosarul instanței că Harcourt „a luat decizia extraordinară de a sări în fața Modelului X în timp ce acesta se mișca. Întregul incident ar fi putut fi evitat fie prin supravegherea copilului mic, fie, în caz contrar, folosind opțiunea PIN-to-Drive.”, potrivit Business Insider.