Teşeleanu: "La Vama Constanţa Sud nu s-a făcut contrabandă"
- Feri Predescu
- 24 februarie 2011, 23:52
Iulian Teşeleanu, fostul şef al Biroului Vamal Constanţa Sud şi apropiat al lui Mircea Băsescu, fratele preşedintelui, prezintă propria versiune despre perioada în care a condus punctul vamal.
Iulian Teşeleanu, fostul şef al Biroului Vamal Constanţa Sud, susţine că, până pe 6 mai 2010, când a fost mutat la Vama Galaţi, la el "nu s-a făcut contrabandă cu ţigări". Numele lui Teşeleanu a fost prezent, în ultimele zile, în mai toate discuţiile despre dosare fierbinţi de la Vama Constanţa Sud, în special pentru legăturile sale cu Mircea Băsescu, fratele preşedintelui României, pentru averea sa şi pentru implicarea în dosarul "Cocaina 2009".
În prezent, Iulian Teşeleanu lucrează la Biroul Vamal Mihail Kogălniceanu, după o detaşare de şase luni la Vama Galaţi.
Avere de vameş
Fostul şef al Vămii Constanţa Sud face parte din marea familie a vameşilor avuţi. Potrivit declaraţiei de avere, deţine două terenuri intravilane în Constanţa şi Năvodari (în total 10.500 mp), un apartament de 130 mp, în Constanţa, un autoturism Infinity şi bijuterii de 40.000 de lei.
De asemenea, are 230.000 de euro în conturi şi 380.000 de euro în acţiuni. "N-am ce ascunde. Declaraţia mea de avere e publică. Pot da explicaţii pentru fiecare sumă", zice Teşeleanu.
Tatăl său e asociat în mai multe firme, "ce funcţionează legal şi aduc familiei venituri mulţumitoare", spune el. "Aşa că degeaba îmi căutaţi vilele. Eu stau la bloc, suma aia de 230.000 euro e valoarea actuală a terenului de la Năvodari pe care, în 2001, am dat 5.000 euro şi acum îmi pare rău că nu am cumpărat atunci mai mult. Iar cei peste 300.000 euro din acţiuni pe la Petrom şi altele... nu mai valorează decât vreo 70.000 euro", continuă Teşeleanu.
Martor în dosarul "Cocaina"
Numele lui Teşeleanu e vehiculat cu insistenţă în ultimele zile, în contextul descinderilor în vămi şi în condiţiile în care Biroul Vamal Constanţa Sud, pe care l-a condus, a fost ocolit de acţiunile DNA.
"Nu prea cred că DNA ar găsi ceva în neregulă dacă ar organiza descinderi în zonă", a declarat Teşeleanu, pentru EVZ.
El oferă răspunsuri şi în privinţa implicării în dosarul "Cocaina 2009". Este vorba despre un transport de cocaină (aproximativ 1.200 de kilograme) camuflat într-un transport de lemn de cedru din Brazilia pentru o firmă din Târgu- Jiu. Procurorii DIICOT Constanţa l-au citat ca martor, după ce una din persoanele reţinute în acest caz, al cărui număr de telefon a fost găsit în telefonul lui Teşeleanu, ar fi încercat să-l contacteze. Femeia a oferit 20.000 de euro unui poliţist sub acoperire, în schimbul promisiunii de urgentare a vămuirii containerelor în care era ascunsă marfa. Fostul şef al vămii spune, însă, că serviciul condus de el "a făcut analiza de risc înaintea celor de la BCCOA, fiind convinşi că introduc ilegal Viagra şi anabolizante".
Citat în proces, el a cerut să fie inclus în programul de protecţie a martorilor şi a refuzat să dezvăluie "secrete de serviciu" legate de operaţiunile efectuate în acest caz.
Băsescu: "Fabrica mea e la doi paşi de biroul vamal"
Cele mai multe speculaţii se fac însă în jurul relaţiei de prietenie pe care fostul şef al Vămii Constanţa Sud o are cu Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, mai ales că acesta are o fabrică de procesare a cărnii de pui aflată chiar în Zona Liberă Agigea.
"Fabrica mea este la doi paşi de Biroul Vamal Constanţa Sud, unde până în mai anul trecut Iulian Teşeleanu a fost şef. Dar fiecare îşi vedea de treaba lui. Nu am auzit ca el să fi fost implicat vreodată în afaceri necurate, ba dimpotrivă, am înţeles că a reuşit să stopeze orice tentativă de ilegalitate", a ţinut să ne spună Mircea Băsescu.
Prietenia celor doi a făcut ca aceştia să-şi petreacă mai multe concedii împreună (inclusiv revelionul 2009-2010). "Îmi este un foarte bun prieten. Nu voi nega niciodată apropierea noastră. Ne cunoaştem de peste 10 ani. Am fost în concedii împreună, în ţară şi în străinătate, în Italia, Austria, SUA, Republica Dominicană. Le-am făcut pe banii noştri. Soţia mea a păstrat toate facturile. Se poate verifica oricând că mi-am plătit vacanţa cu banii mei, am fost în timpul meu liber", a mai spus Băsescu.
Fratele preşedintelui a avut un comentariu şi în legătură cu mutarea lui Teşeleanu la Vama Galaţi, prin decizia şelui ANAF, Sorin Blejnar: "Nu ştiu ce s-a întâmplat, am auzit că a deranjat prin atitudinea lui conducerea ANAF".
CONTROVERSE
Contre între Teşeleanu şi Sorin Blejnar
După alegerile prezidenţiale din 2009, Teşeleanu spune că a tras un semnal de alarmă la ANAF şi ANV "asupra faptului că s-au intensificat încercările de introducere frauduloasă a ţigărilor pe teritoriul Comunităţii Europene (prin România)".
În perioada decembrie 2009-ianuarie 2010, la Biroul Vamal Constanţa Sud au fost identificate cinci tentative de contrabandă, fiind confiscate 4.200 baxuri de ţigări, în valoare de peste 7 milioane euro.
"Ne exprimăm încrederea că veţi acţiona sprijinindu-ne în demersurile pe care le întreprindem pentru depistarea şi stoparea fraudei de acest tip", zicea el.
Situaţie "jenantă"
După numai câteva zile, Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea era supus unui control de audit de la ANAF, pentru întreaga activitate, urmat de un supracontrol prelungit până la jumătatea lunii martie. Aşa a început perioada epistolară dintre Teşeleanu şi ANAF şi ANV.
"Sunt inadmisibile aceste supracontroale care, invariabil şi fără a se justifica (în sensul descoperirii unor fraude vamale), sunt finalizate prin confiscarea, după bunul plac, a câtorva colete şi aplicarea unor amenzi conforme unor contravenţii închipuite. E jenant că suntem puşi în situaţia de a evidenţia astfel de nereguli, dar e imperios necesar să se înţeleagă odată că un comportament abuziv al unor funcţionari frustraţi, prost pregătiţi, prost coordonaţi şi organizaţi pun într- o lumină nefavorabilă autoritatea vamală, fără a cuantifica pagubele de natură materială şi morală generate agenţilor economici. O eventuală chemare în instanţă a autorităţii vamale ar duce în mod clar la plata unor despăgubiri ce ar putea fi evitate printr-un comportament demn, conştiincios şi responsabil al inspectorilor vamali", scria Teşeleanu la ANV.
În altă adresă, îi spune preşedintelui ANAF, Sorin Blejnar: "Intenţia dumneavoastră de prelungire a unei etape procedurale încheiate şi schimbarea echipei de audit, deşi o acceptăm, considerăm că nu este nici justificată şi nici intemeiată de vreo dispoziţie legală".
Teşeleanu pune schimbarea sa din funcţie tocmai pe seama acestui schimb de replici. În luna mai, anul trecut, în locul lui au venit Dorel Fronea, apoi Liviu Durbac, cel care ocupă şi acum, cu delegaţie, funcţia de şef al Biroului Vamal Constanţa Sud.
Şi Durbac e supus, de luni, unui audit. "E un audit ad-hoc, efectuat la comanda Ministerului de Finanţe la toate administraţiile fiscale din ţară, pe linia valorificării bunurilor devenite proprietatea statului“, spune Liviu Durbac, subliniind că "nu e vorba de controlul activităţii vămii".
Scrisoare trimisă de Iulian Teşeleanu, fostul şef al Biroului Vamal Constanţa Sud, şefilor săi Sorin Blejnar, ANAF, respectiv Radu Mărginean, şeful ANV
TRAIAN BĂSESCU: "Portul Constanţa, o prioritate!"
Referindu-se la operaţiunea anticorupţie derulată în vămile româneşti, preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, că nici o vamă nu trebuie să rămână necontrolată şi că Portul Constanţa trebuie să fie o prioritate. "Dar nu mizaţi pe faptul că nu este. El este o prioritate!", a completat şeful statului.
La rândul său, procurorul-şef al DNA, Daniel Morar, a declarat că i se pare "nefiresc sau nejustificat statistic" faptul că nu există dosare penale care să vizeze fapte de contrabandă sau alte infracţiuni economice "într-o zonă care cuprinde principalul port al ţării", iar explicaţia ar trebui să fie dată de procurorii din acest judeţ.
"Şi eu mă întreb de ce nu sunt dosare. Este probabil o zonă mai specială cea de acolo. (...) Mie mi se pare oarecum nefiresc sau nejustificat statistic ca într-o zonă care cuprinde principalul port al ţării să nu avem dosare. Nu cred că asta înseamnă că nu există activitate infracţională", a susţinut şeful DNA. (Narcis Iordache)