Zece persoane au fost ucise şi alte o sută au fost rănite ieri, în timpul manifestaţiei opoziţiei iraniene la Teheran, potrivit televiziunii de stat, care a relatat că responsabili de aceste crime sunt „agenţi terorişti” care nu au fost identificaţi, anunţă AFP.
„Prezenţa agenţilor terorişti şi utilizarea de către aceştia a armelor de foc şi a explozibilului, în răscolele de ieri, au provocat moartea a zece persoane şi rănirea a altor o sută”, a arătat televiziunea de stat iraniană, PressTV, fără să citeze vreo sursă.
Şeful adjunct al poliţiei iraniene, Ahmad Reza Radan, a afirmat că „potrivit consemnului, forţele de ordine nu au utilizat nicio armă de foc pentru a-i dispersa pe răsculaţi”.
PressTV a anunţat că mai mulţi civili au murit ieri, în timpul unei manifestaţii a opoziţiei, în incendiul de la o moschee din Teheran, iar apoi a revenit şi a dezminţit informaţia, precizând că nicio persoană nu a murit.
CITIŢI ŞI: