Teroriștii Hamas vor escaladarea conflictului cu Israel

jihad / Sursa foto: Prazis | Dreamstime.com

Gruparea teroristă palestiniană Hamas le-a cerut locuitorilor din Cisiordania să organizeze, vineri, proteste pentru a „escalada conflictul” cu statul Israel.

Hamas, chemare la Jihad

Chemarea la prosteste a teroriștilor palestinieni vine după ce armata din Israel a anunțat că l-a ucis pe unul dintre liderii mișcării teroriste Hamas într-un bombardament efectuat asupra taberei de refugiaţi în care acesta se ascundea.

„Facem un apel ca toți locuitorii din Cisiordania să iasă în stradă, în toate provinciile, cu manifestări masive de furie, să facă tot ce pot pentru a escalada conflictul şi pentru a înfrunta ocupaţia”, se arată în manifestul făcut de Al Qassam, aripa militară a organizației teroriste palestiniene.

Teroriștii Hamas au subliniat, în chemarea la Jihad, necesitatea unei mobilizări în ziua de vineri.

Teroriștii palestinieni, vinovați de cumplitul masacru din 7 octombrie 2023, cel mai mare de la Holocaust încoace, în urma căruia peste 1.000 de civili au fost uciși, au numit atacul de joi „o escaladare periculoasă”.

Israel a mai eliminat un lider terorist

Armata din Israel (IDF) a anunțat că a reușit să-l elimine, în acest bombardament, pe liderul teroriștilor palestnieni din Tulkarem, identificat drept Zahi Yaser Abdel Razaq Awfi. Acesta plănuia să desfăşoare o „operaţiune teroristă” în interiorul Israelului în mod „iminent”.

„Alţi membri proeminenţi” ai grupului terorist palestinian au fost eliminați cu ocazia aceluiași bombardament, au mai anunțat reprezentanții IDF.

Război Israel. Sursa foto: Facebook/ Benjamin Netanyahu

„Ca parte a unei operaţiuni comune a forţelor armate şi a Shin Bet (serviciul intern de securitate din Israel – n.red), forţele aeriene israeliene au efectuat o lovitură asupra Tulkarem”, se arată într-un comunicat de presă al armatei din Israel.

Teroriștii palestinieni noi acuzații pentru Israel

Ministerul palestinian al Sănătăţii, a cărui credibilitate este aproape de zero, întrucât este controlat de gruparea teroristă palestinieană Hamas, susține că cel puţin 18 persoane ar fi fost ucise şi mai multe ar fi fost rănite într-un atac aerian israelian. Agenţia de presă palestiniană Wafa, de asemenea cu credibilitate îndoielnică, susține, preluată de AFP, că atacul ar fi lovit o cafenea.

„18 martiri (denumirea dată de islamiștii radicali și jihadiști teroriștilor eliminați – n.red) în urma bombardării taberei Tulkarem de către ocupaţie”, a scris Ministerul palestinian al Sănătăţii, controlat de Hamas, pe Telegram, după ce anterior anunțaseră doar 16 morţi.

Un oficial al taberei, Faysal Salama, a declarat pentru AFP că atacul ar fi fost efectuat de un avion de vânătoare F-16.

Reamintim că teroriștii paledstinieni din Hamas se folosesc de clădiri și instituții civile din Fâșia Gaza, precum și de școli și spitale sau ONG-uri sub egida ONU pentru a lansa atacuri contra populației civile din Israel, conform Agerpres.