Teroriștii din BURȚILE mamelor - Armata NENĂSCUTĂ a ISIS

Sunt în jur de cinci milioane de copii care trăiesc în teritoriile ocupate de Statul Islamic în Irak și Siria și sunt educați în spiritul jihadului și al nimicirii tuturor „necredincioșilor”. Ca urmare, este o chestiune de câțiva ani până când cea mai îngrozitoare armată pe care a strâns-o vreodată Allah se va ridica din Levant împotriva Occidentului.

Organizația anti-extremistă Quilliam, sprijinită de UNICEF, a dat publicității de curând un raport în care detaliază modurile în care ISIS folosește copiii. Realitățile dezvăluite de document sunt cutremurătoare.

Potrivit acestora, Statul Islamic a creat o falangă de copii, numită Fityan Al-Islam („Băieții Islamului”). Precedentul fusese creat de fostul regim Baath al lui Saddam Hussein, în Irakul de la sfârșitul anilor 1970, când s-a înființat Futwah („Avangarda Tineretului”).

Însă adevăratul model pare a fi Hitler-Jugend, brigăzile de tineri fanatizați, trimiși la moarte, de către cel de-al III-lea Reich.

Chiar mai mult decât Hitler și Saddam, ISIS nu stă să-și aleagă metodele: de exemplu, există dovezi despre răpirea unui număr de 800 – 900 de copii, cu vârste cuprinse între 9 și 15 ani, din orașul Mosul și regiunea învecinată.

Din august trecut până în februarie au fost descoperite 254 de cazuri de copii folosiți în propaganda jihadistă. Mulți copii sunt antrenați pentru a fi formați ca spioni, predicatori, războinici, călăi și sinucigași cu bombe.

La lecțiile de aritmetică, în loc de mere sau portocale, textele problemelor sunt cu pistoale-mitralieră sau tancuri, de adunat sau de scăzut.

„Presa” care funcționează pe teritoriul „Califatului” emite periodic avertismente că orice copil care refuză să se supună ordinelor ISIS va fi bicuit, torturat sau violat.

Numai în ultimele șase luni, propaganda ISIS a prezentat nu mai puțin de 12 copii ucigași. O înregistrare video recentă arăta un băiețel britanic de 4 ani detonând o mașină-capcană în care se aflau închiși patru bărbați acuzați de spionaj.

Nici fetițelor nu le este mai bine. Copilele răpite sunt violate zilnic de războinicii ISIS. Multe sunt pregătite pentru a deveni neveste și mame de viitori luptători. Jihadiștii dispun de o uriașă armată nenăscută încă: rapoartele vorbesc de circa 31.000 de femei însărcinate pe teritoriul „Califatului”.

Și profesorii trebuie să se supună acestui program totalitar de formare a viitorilor jihadiști. Patru profesori de liceu din Mosul, care se opuneau ISIS, au fost răpiți în ianuarie, iar în martie, un profesor de școală primară a fost executat pentru că a îndrăznit să critice gruparea teroristă.

Dar lucrurile nu se opresc aici.

Spre comparație, folosirea copiilor războinici, în țări ca Liberia sau Angola, se limita la răpirea acestora și forțarea lor să lupte. Mai rău decât atât, ISIS implică și familiile în îndoctrinarea copiilor.

Părinții trebuie să se supună și să-și brutalizeze copiii. Mamele primesc cărți de la ISIS care le instruiesc cum să-și crească tinerii jihadiști. În ele se găsesc inclusiv povești de adormit despre jertfirea în numele lui Allah, studierea site-urilor ISIS unde sunt postate filme cu execuții, dar și exerciții practice pentru antrenamentele militare.