Infracționalitatea a explodat în New York-ul condus de Democrați, după ani de zile în care înregistrase scăderi semnificative.
Joi, o femeie de 40 de ani a fost aruncată pe șinele de metrou în stația Union Square din Manhattan chiar înainte de sosirea trenului. A căzut lângă terasament și scăpat doar cu răni ușoare, iar un suspect a fost arestat pe loc.
Cu câteva ore mai înainte, miercuri noaptea, tot la New York, un bărbat a fost aruncat pe șine, în stația de metrou Strada 42-Bryant Park, de către un cerșetor, pentru că a refuzat să-i dea bani. Victima a reușit să se urce înapoi pe peron înainte ca metroul să intre în stație. Un suspect a fost arestat.
Alex Weisman, unul dintre membrii distribuției spectacolului de pe Broadway „Harry Potter și copilul blestemat”, a fost atacat într-o stație de metrou din Upper West Side, marți după amiază. A suferit fracturi la cap, în zona ochiului, care au necesitat ointervenție chirurgicală.
„Nu este corect pentru oamenii care folosesc acest sistem (metroul – n.r.)”, a declarat Sarah Feinberg, președinta NYC Transit, în legătură cu aceste atacuri, în cadrul unei conferințe de presă organizate joi. „Nu este corect pentru femeia care a suferit experiența de astăzi. Avem o criză în acest oraș, iar aceasta trebuie să fie rezolvată.”
Covidul e de vină
Primarul Democrat Bill de Blasio a dat vina pentru acest val de infracționalitate pe închiderea magazinelor și a școlilor, din cauza pandemiei.
„O mulțime de lucruri de care depindem pentru a asigura securitatea oamenilor nu mai există”, a spus într-o conferință de presă, marți, edilul, care este un partizan al carantinării.
Acest val de violență provoacă în rândul locuitorilor temerea că metropola ar putea reveni la vremurile sumbre de acum câteva decenii, când oamenii se temeau pentru securitatea lor.
De data aceasta, însă, noul val de infracționalitate are loc și pe fondul unei economii care se clatină și al presiunilor din partea Black Lives Matter de a reduce finanțarea poliției.
„Este aproape o furtună perfectă”, a declarat Alfred Titus Jr., profesor la John Jay College of Criminal Justice și fost detectiv la omucideri în cadrul NYPD. „Am avut o reformă a eliberării sub cauțiune, apoi reducerea finanțării poliției, ceea ce a scăzut numărul agenților de pe străzi și orele suplimentare pe care aceștia puteau să le facă, și acum avem COVID-19.”
În orașul New York, numărul împușcăturilor aproape că s-a dublat – de la 698 anul trecut la 1.359 anul acesta, până pe 15 noiembrie. Numărul victimelor împușcate a ajuns mai mult decât dublu, de la 828 anul trecut, la 1.667, anul acesta.
De asemenea, s-au înregistrat 405 victime ale omuciderilor, față de 295 anul trecut.
Unele dintre infracțiunile recente au ținut prima pagină a ziarelor din cauza bizareriei lor.
Miercuri, un rapper din Brooklyn s-a predat poliției după ce pe rețelele de socializare a apărut cățărat pe un autobuz trăgând cu un aruncător de flăcări.
Nimeni nu a fost rănit, iar cei 25 de pasageri din autobuz au fost transferați într-un alt vehicul.
Într-un alt incident, o femeie de 70 de ani a fost lovită în față de un glonț rătăcit, în timp ce conducea o mașină în Brooklyn. Doi suspecți sunt căutați.
Și acestea sunt doar foarte puține exemple despre „farmecul vieții” în New York.
Colac peste pupăză, metropola este invadată de șobolani mari cât iepurii, după cum informează Fox News.
Aceștia bântuie pe străzi ziua în amiaza mare, își fac adăposturi în copaci și rod cablurile de la motoarele mașinilor, producând pagube imense.
Locurile cu densitatea cea mai mare de rozătoare gigantice sunt Central Park și vecinătățile.
„Central Park este invadat de șobolani enormi și grași. Am văzut un bărbat pe o bancă încercând zadarnic să-i alunge cu o greblă”, spunea Melanie Sloan, mama actriței Scarlett Johansson, într-o declarație pentru New York Post.