Terminalul 1 al aeroportului internaţional din Frankfurt, cel mai mare din Germania, a fost evacuat parţial miercuri după ce un pasager a pătruns în zona pistei fără să fi trecut prin controlul de securitate, a anunţat operatorul aeroportuar Fraport, transmite Reuters.
„Poliţia federală a evacuat sectoarele A şi A+, iar pasagerii vor trece din nou prin controalele de securitate”, a indicat Fraport, conform Agerpres.
Incidentul va duce la întârzieri ale unor curse, a mai precizat purtătoarea de cuvânt a Fraport pentru Reuters.