Terapia cu celule stem ar putea afecta vasele de sânge şi măduva
- Adam Popescu
- 18 iunie 2010, 19:49
Noi complicaţii au fost depistate la pacienţii cu boli renale care au primit tratament cu celule stem, avertizează oamenii de ştiinţă.
"Celulele stem au fost injectate în rinichi, însă ţesutul pacientului a fost afectat şi acesta a murit din cauza unei infecţii", spun specialiştii canadieni şi thailandezi, citaţi de BBC.
În studiul publicat de aceştia în "Journal of the American Society of Nephrology" se arată că există o diferenţă semnificativă între prevenţie şi tratament cu celule stem, deşi este deja cunoscut faptul că terapia cu celule stem rămâne, momentan, ultima şi cea mai bună soluţie pentru tratarea multor afecţiuni grave.
Rezultate pozitive în ceea ce o priveşte s-au constatat şi în cazul testelor de laborator pe animale. "Injectarea de celule stem direct în organe, inclusiv în rinichi, nu reprezintă niciun pericol", mai spun cercetătorii. "Însă, în cazul prezentat mai sus, al pacientului mort în urma tratamentului cu celule stem, este vorba despre o persoană bolnavă căreia i s-a făcut terapie într-o clinică privată", adaugă sursa citată. Tratament greşit Specialiştii de la universitatea Chulalongkorn din Bangkok, Thailanda, şi Paul Scott Thorner, de la Universitatea din Torino au analizat rinichiul pacientului decedat şi au descoperit că acesta nu a beneficiat de tratamentu integral şi, de aceea a dezvoltat o leziune a ţesutului pe care cercetătorii au numit-o "angiomyeloproliferative" şi care afectează vasele de sânge şi celulele măduvei. "Acest tip de leziune nu a fost identificat până acum la pacienţi şi, de aceea, considerăm că s-a format fie de la celulele stem care au fost injectate, fie de la formaţiunile care au apărut ulterior injectării", afirmă doctorul Duangpen Thirabanjasak, de la Universitatea Chulalongkorn, coordonatorul studiului. Aceasta a avertizat că, din cauză că este vorba de o noutate, nimeni nu a cercetat până acum procesul exact al formării leziunilor respective.