TEORIA lui Moise Guran despre operaţiunea de SPIONAJ la DNA
- Mara Vintila
- 6 aprilie 2016, 12:10
Patru cetățeni israelieni sunt anchetați de DIICOT pentru spionarea comunicațiilor și tentative de compromitere a Laurei Codruța Kovesi, procurorul-șef al DNA, dintre care doi au fost reţinuţi. Jurnalistul Mosie Guran are două explicaţii pentru operaţiunea de spionaj la DNA.
Moise Guran susţine că cel mai probabil sursa informaţiei este SRI, după ce procurorul şef al DIICOT, Daniel Horotniceanu, a confirmat, declaratând că cercetările sunt în faza preliminară acum.
"Dar de ce ar face SRI aşa ceva unui serviciu aliat? N-au anticipat faptul că toată presa va zice că uite dom’le ce face Mossadul? Probabil că au anticipat. Deci, ce au urmărit cu asta? E posibil ca principalul serviciu secret al Israelului să desfăşoare acţiuni neautorizate pe teritoriul României? Evident că e posibil, dar iertaţi-mă dacă nu cred că ăia ar fi procedat aşa… Din mandat reiese că au şi intimidat apropiaţi ai doamnei Kovesi, dar le-au spart şi emailurile… Deci nu numai că au spionat, dar parcă au şi vrut să se ştie că au spionat. Nu, nu prea are logică… cel puțin nu pentru Mossad.
Dar dacă acţiunea a fost într-adevăr una privată, venită la comandă privată, iar SRI a dibuit un eventual suport Mossad? N-ai cum să nu faci legătura cu israelienii urmăriţi în afacerea cu retrocedările, cu sumele imense de acolo, cu faptul evident că dincolo de ei sunt politicieni români şi corupţi, dar n-ai cum să nu faci o corelaţie şi cu vizita din această viaţă şi din aceeaşi lună a preşedintelui Iohannis în Israel", scrie jurnalistul pe blogul său.
Un alt scenariu este acela că spionarea lui Kovesi ar fi putut avea punct de pornire fie israelieni bogaţi, care au legături în Mossad, sau chiar de la români, " cu sau fără ştiinţa serviciilor secrete româneşti".
"Mie personal, povestea mi-a readus în cap întâmplarea cu filatorii SIE, luaţi de gât de Nicu Gheară. Este că nu v-aţi gândit nicio secundă la SIE? Nu mă pricep şi nu vreau să spun în mod necesar că cei de la SIE sunt nişte proşti, dar hai să o luăm altfel, dacă SIE (sau nişte corelaţi) face/fac o astfel de comandă privată, Mossadul află cel mai probabil primul, că te aştepţi să-şi controleze pensionarii, nu? Logic ar fi ca Mossadul să informeze şi SRI, nu? În acest caz ăia de la SRI ce ar face? Păi cel mai probabil ar zice, lăsaţi-i să vină şi ne ocupăm noi aici… Și s-au ocupat. I-au luat ca pe gujbeți (din mandat reiese că arestatul are 25 de ani!) și îi dau la presă ca să dea un semnal și ca să se dea și jmecheri", adaugă acesta.