Un sergent al armatei britanice a fost condamnat la închisoare pe viaţă, după ce a sabotat paraşutele soţiei sale.
Deşi a căzut în gol de la 1.200 de metri altitudine, femeia a supravieţuit în mod miraculos. Dar are totuşi leziuni extrem de grave.
Povestea celor doi soţi este relatată de portalul Metro. În fond e vorba de o familie cu mari probleme. Soţul avea o amantă, dar şi datorii foarte mari. El a sperat că va încasa o sumă importantă de bani după moartea soţiei, mai exact din asigurarea de viaţa pe aceasta o avea.
Soţia, Victoria Cilliers, este instructor de zbor. La rândul său, soţul, Emile Cilliers, este descris drept „extrem de periculos, coercitiv și manipulator”, confom portalului www.digi24.ro.
Bărbatul a fost acuzat că şi în trecut a încercat să îşi ucidă consoarta, lăsând gazul deschis în casă.
De data asta, el a sperat că noua tentativă va avea succes. Fără a da mai multe amănunte, poliţia arată că soţul a sabotat ambele paraşute ale soţiei sale. practic, niciuna dintre ele nu s-a deschis.
Impactul cu solul a fost extrem de dur. Cu toate astea, Victoria a supravieţuit. Rănile sale sunt însă multiple, la coloană, la unul dintre picioare, la claviculă şi la coaste.
Emile va putea face cerere de eliberare condiţionată după cel puţin 18 ani petrecuţi după gratii.