Poliţia americană a arestat miercuri un bărbat în hotelul Trump International din Washington, în autoturismul său fiind găsite arme de foc.
În arsenalul descoperit în mașina bărbatului se afla inclusiv o puşcă de asalt.
„A fost împiedicată 'o potenţială catastrofă' în Washington”, au anunţat autorităţile locale, transmite AFP, citată de Agerpres.
Alertaţi de omologii lor din statul vecin Pennsylvania, poliţiştii din Washington DC au arestat în jurul orei 01:00 dimineaţa în incinta hotelului Trump International pe un anume Brian Moles, în vârstă de 43 de ani.
Clădirea se află la câţiva zeci de metri de Casa Albă şi însuşi preşedintele Donald Trump merge uneori la hotelul al cărui proprietar este.
Potrivit şefului poliţiei din Washington, printre armele găsite în autoturismul suspectului se numără o puşcă de asalt de tipul AR-15, un pistol calibrul 40 şi muniţii.
La rândul său, primarul Washingtonului, Muriel Bowser, a vorbit despre „un incident tulburător” care a fost însă rezolvat „rapid şi paşnic”.
Secret Service, instituţia însărcinată cu protecţia preşedintelui şi a personalităţilor SUA, a confirmat arestarea respectivei persoane „pentru posesie ilegală de arme de foc”.