TENSIUNI IMENSE Rusia-SUA. Atmosfera de „RĂZBOI RECE” care pune PROBLEME Kremlinului. Cine va face următoarea MUTARE?
- Codrin Dobrescu
- 30 martie 2018, 22:45
De la sfârșitul anului 2016, relațiile dintre Statele unite și Rusia au intrat într-o nouă fază de dezvoltare, vehiculându-se numeroase acuzații informale la adresa statului condus de președintele Vladimir Putin care vizau presupuse ingerințe în alegerile prezidențiale din acel an, în urma cărora Donald Trump a ajuns lider la Casa Albă. O măsură recentă a Statelor Unite marchează o nouă răcire a relațiilor dintre cele două mari puteri.
Ambasadorul Rusiei în SUA, Anatoli Antonov, este de părere că atmosfera din capitala americană a devenit deja una „toxică”, marcând lipsa încrederii dintre cele două state. O astfel de atitudine era comună în Războiul Rece, subliniază diplomatul, într-un interviu acordat postului NBC News, conform MEDIAFAX.
Este „imposibil de imaginat” ca responsabilitatea pentru ingerințele reclamate de americani să fie a Moscovei, în ciuda măsurilor luate de procurorul special desemnat pentru acest caz, Robert Mueller. Acesta a inculpat 13 cetățeni ruși, în legătură cu presupusa implicare a Rusiei în rezultatul votului din noiembrie 2016.
„Atmosfera de la Washington mi se pare otrăvită, este o atmosferă toxică. Depinde de noi să stabilim dacă ne aflăm ori nu în Război Rece. Dar ... nu îmi amintesc ca relaţiile bilaterale să mai fi fost într-o situaţie atât de rea”, subliniază Antonov.
Ma mult, se remarcă faptul că „există o mare lipsă de încredere în relaţiile dintre Statele Unite şi Rusia. Acum, Rusia este responsabilă de toate, chiar şi de vremea rea. Cred că este foarte important să încetăm să ne mai acuzăm unii pe alţii. Este momentul să iniţiem o conversaţie reală despre probleme reale”, a accentuat oficialul de la Moscova, reiterând faptul că Rusia nu se face vinovată de atacul chimic asupra agentului dublu Serghei Skripal, de la începutul lunii martie, din Marea Britanie.