Două națiuni care au relații foarte bune au intrat în conflict.
Un conflict diplomatic a izbucnit între Rusia și Belarus, cauza fiind legată de 30 de bărbați care provin din prima țară și sunt acuzați de oficialii de la Minsk că ar fi mercenari. Sâmbătă, disputa a luat amploare, după ce ambele părți s-au contrazis reciproc.
Dezacordul a venit într-un moment când relaţiile diplomatice sunt tensionate între Belarus şi aliatul său tradiţional Rusia, cu legăturile afectate după ce aceşti vecini nu au reuşit să se pună de acord cu privire la un contract asupra furnizării petrolului pentru acest an.
Un oficial din cadrul organelor de aplicare a legii în Belarus a declarat vineri noapte că presupuşii mercenari ruşi au fost arestaţi joi în Belarus, respingând afirmaţia Moscovei că grupul intenţiona să se îmbarce la bordul unui avion spre Istanbul.
Oficialii de la Kremlin au declarat joi că bărbaţii, care au fost angajaţi de o firmă privată de securitate, au rămas în Belarus după ce au pierdut zborul de legătură spre Istanbul. Dar Aleksandr Agafonov, şeful grupului de anchetă belarus ce analizează cazul, a declarat vineri noapte că bărbaţii nu aveau de gând să zboare mai departe la Istanbul.
El a afirmat la canalul ONT TV din Minsk că „relatările lor sunt contradictorii” cu privire la scopul şederii în Belarus. Agafonov a fost citat declarând că 11 dintre bărbaţii arestaţi plănuiau să zboare în Venezuela, 15 - în Turcia, doi - în Cuba şi unul în Siria. Altul a spus că nu-şi cunoştea destinaţia, în timp ce trei au refuzat să facă o declaraţie.
El a mai precizar că biletele de avion spre Istanbul sunt doar "alibiuri". Arestarea lor înainte de alegerile prezidenţiale din Belarus stabilite pentru 9 august ar putea tensiona mai mult relaţiile dintre Moscova şi Minsk.
Autorităţile din Belarus cred că soţul candidatei opoziţiei la preşedinţie Svetlana Tihanuskaia ar putea avea legături cu grupul reţinut şi au lansat o procedură penală împotriva acestuia sub suspiciunea că a incitat la revolte.