Tensiuni între Gibraltar şi Spania. Teritoriul britanic acuză Madridul de "sfidare a suveranităţii sale indiscutabile"

Guvernul din colonia britanică Gibraltar a condamnat astăzi incidentul petrecut în apele apropiate acesteia între ambarcaţiuni ale marinei britanice şi ale poliţiei locale, pe de o parte, şi Garda Civilă spaniolă, de cealaltă parte, calificând evenimentele drept o sfidare din partea administraţiei de la Madrid.

Potrivit postului public de televiziune spaniol, guvernul din Gibraltar a apreciat confruntările drept “o sfidare, premeditată cu grijă, împotriva suveranităţii noastre indiscutabile", în vreme ce ministrul spaniol de interne, Jorge Fernández Díaz, a dat asigurări că nu vor fi acceptate “nici intimidări, nici umilinţe".

Patrule ale Royal Gibraltar Police şi ale Royal Navy au împiedicat trecerea a trei vase de pescuit din oraşul spaniol Algeciras care urmau să arunce năvoadele în ape apropiate coloniei britanice Gibraltar, iar acţiunea a provocat o confruntare cu ambarcaţiunile Gărzii Civile spaniole, scrie Agerpres. În momentul în care cele trei vase de pescuit se pregăteau să arunce năvoadele, mai multe patrule ale poliţiei locale din Gibraltar s-au apropiat de pescari şi au trecut prin dreptul lor cu viteză mare, provocând, momente de tensiune şi chiar pericol. Ulterior, la faţa locului au apărut mai multe ambarcaţiuni şi un elicopter al Gărzii Civile spaniole, pentru a-i apăra pe pescari, aşa cum a decis guvernul spaniol

Înainte de apariţia acestor aprecieri din partea Gibraltarului, ministrul spaniol Jorge Fernández Díaz susţinea că poliţia locală din Gibraltar şi-a cerut însă scuze pentru incident, explicând că agenţii au crezut că este vorba de pescari din colonia spaniolă Ceuta, din Maroc.

Incidentul petrecut în noaptea de miercuri spre joi are loc cu doar câteva zile înainte de vizita ministrului spaniol al afacerilor externe, José Manuel García-Margallo, la Londra, unde se va întâlni cu omologul său britanic, William Hague, şi la câteva zile după ce guvernul spaniol a recomandat anularea vizitei Reginei Sofia la sărbătorirea celor 60 de ani pe tron ai reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, ca urmare a anunţului vizitei prinţului Edward în Gibraltar, în luna iunie.

Problema Gibraltarului, teritoriu a cărui suveranitate este încă revendicată de Spania, după ce acesta a fost ocupat de forţele britanice în secolul al 18-lea, în timpul războiului de succesiune spaniol, şi în cele din urmă cedat în 1713, potrivit prevederilor Tratatului de la Utrecht, este una tradiţională pe agenda de politică externă a Madridului.