TENSIUNI. În ciuda unui mai vechi acord, parlamentul egiptean vrea să rupă relațiile cu Israelul

Camera inferioară a Parlamentului egiptean a cerut luni expulzarea ambasadorului Israelului la Cairo pentru a protesta faţă de raidurile israeliene criminale din Fâşia Gaza, relatează AFP, citată de Agerpres.

UPDATE 1: Grupările armate palestiniene din Fâşia Gaza şi Israelul au ajuns la un acord "complet şi reciproc" de încetare a focului, după patru zile de violenţe, a făcut cunoscut în cursul nopţii un responsabil din cadrul serviciilor egiptene de informaţii, scrie AFP. Acest acord de încetare a focului a intrat în vigoare marţi, la ora locală 01.00 (luni, 23.00 GMT), a precizat responsabilul în cauză, implicat într-un proces de mediere din partea Egiptului pentru a se pune capăt escaladării violenţelor în regiune.

Aleșii egipteni solicită “expulzarea din Egipt a ambasadorului israelian şi retragerea ambasadorului egiptean de la Tel Aviv”, potrivit unui text redactat de Comisia pentru afaceri arabe a Parlamentului şi adoptat în unanimitate de politicieni. Egiptul este prima ţară arabă care a încheiat un acord de pace cu Israelul, în 1979, dar relaţiile dintre cele două ţări au devenit tensionate după prăbuşirea regimului condus de Hosni Mubarak, alungat de la putere în februarie 2011 pe fondul unei revolte populare.

Adunarea Poporului rezultată în urma primelor legislative ce au avut loc după mişcările de protest este dominată de islamişti. Textul adoptat luni mai cere încetarea exporturilor de gaze naturale egiptene spre statul evreu.

“Egiptul revoluţionar nu va fi niciodată prietenul, partenerul sau aliatul entităţii sioniste pe care o considerăm ca primul duşman al Egiptului şi al naţiunii arabe”, se afirmă în documentul amintit care mai propune guvernului de la Cairo “să revizuiască toate relaţiile şi acordurile încheiate cu Israelul”.

Trei palestinieni au fost ucişi luni, în cadrul unor raiduri israeliene asupra Fâşiei Gaza, de unde cel puţin 20 de rachete au fost lansate asupra sudului Israelului, iar alți 24 şi-au pierdut viaţa în operaţiuni similare, începând de vinerea trecută.